Deputatul Adrian Giurgiu, discuții cu ASFOR: soluții pentru sectorul forestier

0
392

Deputatul USR Adrian Giurgiu anunță că, în urma discuțiilor cu președintele Asociației Forestierilor din România – ASFOR, au fost găsite câteva soluții la problemele sectorului forestier. El a transmis un comunicat în urma întâlnirii.

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu Ciprian Muscă, Președinte al Asociațiației Forestierilor din România ASFOR. În cadrul discuției am identificat împreună problemele pe care le întâmpină pădurile și silvicultorii din România. Amândoi considerăm că soluțiile există, ele trebuind doar să poată fi implementate din punct de vedere legislativ.

Problemă: Infrastructura forestieră din România este una defectuasă unde media de drum forestier este de 6 metri/hectar față de media europeană de 30 metri/h. Drumurile forestiere au nevoie de reabilitare. De ce? Sunt zone în România unde pădurea a fost retrocedată însă drumul forestier aferent acesteia nu, iar de aici încep problemele. Cine se ocupa de reabilitarea și mentenanța drumului? Nimeni în momentul de față. Sunt lăsate în paragină.

Soluție:  Direcțiile Regionale de Drumuri trebuie să înceapă aceste lucrări. Dacă îmbunătățim infrastructura forestieră, impactul va fi unul pozitiv, accesul făcându-se mai ușor în pădure și ocrotind copacii neajunși la maturitate. Încă un aspect important este accesul în pădurile de producție, adică exact acele păduri care au ca scop exploatarea masei lemnoase. În acest fel putem sa ocrotim mai multe păduri care au rol de protecție și a căror valoare ecologică este mult mai mare decât cea economică.

În plus am discutat și despre Strategia Forestieră, despre creșterea numărului de funiculare forestiere, despre măsuri de ajutorare a celor care exploateaza masa lemnoasă cu ajutorul cailor, dar și despre tehnologizarea pădurilor. Iată direcțiile pe care România ar trebui să se concentreze în viitorul apropiat:

  • Lansarea programului „Primul Funicular“. În România există în acest moment doar 78 de funiculare deoarece acestea sunt costisitoare pentru operatorii economici. Însă este sunt foarte utile pentru protejarea pădurilor. De aceea statul ar trebui să sprijine un program prin care să garanteze împrumuturile prin care operatorii să poată achiziționa un astfel de utilaj. Astfel se pot înlocui utilajele cele mai folosite care au un efect negativ asupra calității pădurii și a arborilor rămași în pădure după efectuarea lucrărilor silvice.
  • Subvenții pentru hrana cailor pentru cei care-i utilizează în exploatarea lemnului. Această subvenție ar trebui să fie direct proporțională cu masa lemnoasa exploatată, iar asta ar duce și la creșterea fiscalizării pentru că exploatatorii vor fi stimulați să declare întreaga cantitate exploatată. În plus, utilizarea cailor este o metodă ecologică de exploatare.
  • Lemnul brut nu mai trebuie folosit pentru încălzire! În schimbul acestuia se poate folosi deșeuri lemnoase obținute din diverse procese industriale. Astfel lemnul brut va fi mai bine valorificat atât din punct de vedere economic, cât și al reducerii poluării (stocarea carbonului).
  • Implementarea unor proiecte pilot de folosire a tehnologiei secolului 21 cum ar fi monitorizarea tractoarelor agricole forestiere cu ajutorul sistemelor de urmărire satelitară de tip GPS. Am cunoaște exact unde s-a tăiat, de către cine și dacă s-a tăiat conform avizului primit. Mai mult de atat, s-ar știi și peste 5 ani ce utilaj a exploatat într-o parcelă. Ar scade mult numărul de procese în cazul tăierilor ilegale în care instanța nu găsește faptașul, așa cum se întâmplă acum. Este o metodă de prevenție, foarte simplu de implementat pentru exploatatorii serioși și o barieră puternică pentru cei care își bat joc de pădurile României.

Am apreciat deschiderea spre dialog a președintelui Asociației Forestierilor din România (ASFOR), precum și faptul că susține modernizarea legislației forestiere din România. La finalul întrevederii noastre consider că există multe idei bine definite și că acum trebuie doar să realizăm un traseu clar pentru ca acestea să se tranforme în legi.

Consider că este necesar să creăm un cadrul legislativ care îi pedepsește pe cei care fură, îi ajută pe cei care exploatează corect și, cel mai important, protejează pădurile României”, se arată în comunicatul transmis de deputatul de Mureș.

Sursa: Facebook/Adrian Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.