DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

-3.7 C
București
-4.8 C
Sibiu
-5.1 C
Suceava
-5.4 C
Covasna
-5.4 C
Piatra Neamț
-6.5 C
Braşov
-4.6 C
Bistrița
-5 C
Râmnicu Vâlcea
miercuri, februarie 19, 2025

Interviu. Cătălin Sorescu, omul care a strâns 30.000 de piese în Muzeul Uneltelor

Recomandate

Un inginer software din Timișoara se poate mândri cu o colecție unică: peste 30.000 de unelte strânse de-a lungul anilor și expuse, deocamdată virtual, în ceea ce a numit „Muzeul Uneltelor”. Cătălin Sorescu e pasionat de istorie, de colecții, dar și de lucrul făcut cu mâinile… Vrea să creeze și o Școală de meșteșug unde tinerii să învețe să mânuiască chiar uneltele lui.

Forestmania.ro: Spuneți-ne mai întâi dacă această pasiune pentru unelte e legată de meseria și de pregătirea dvs. profesională.

Cătălin Sorescu: Nu este. Dar mi-au plăcut de mic uneltele. Ca pregătire sunt dezvoltator software. Am lucrat 20 de ani în IT, în dezvoltarea de sisteme și aplicații. Părinții mei sunt profesori, deci nu e ceva moștenit din familie. Pur și simplu m-au fascinat dintotdeauna uneltele și ceea ce poți realiza cu ele. După școală sau serviciu, puneam mereu mâna să fac ceva. Să meșteresc, cum se spune. Căutând unelte de calitate și negăsindu-le în Romania, mi-am cumpărat din  UK, Germania și Cehia. Apoi am deschis un magazin specializat pe unelte manuale premium, Fine Tools, pentru cei care, ca mine, vor să lucreze câte ceva acasă cu mâna lor. Este reală, pentru mulți, această nevoie de a face ceva și nu e legată de educație. Deși la magazinul meu vin avocați, medici etc.

Forestmania.ro: De ce un muzeu?

Cătălin Sorescu: Nici măcar nu îi putem spune muzeu, dacă ne referim la legislația din România, care e foarte veche și foarte strictă și spune clar că doar statul poate avea muzee. Deși obișnuim să numim muzeu orice colecție pe care o arăți cuiva. Așa au și început, de fapt, muzeele. Cu acele „cabinets of curiosities” din perioada renascentistă, care erau camere cu obiecte rare sau inedite ce aparțineau nobililor și care își chemau prietenii să le admire. Oficial am o colecție de unelte, o colecție destul de importantă aș zice.

Forestmania.ro: De unde ați adunat piesele?

Cătălin Sorescu: De peste tot. De prin târguri de vechituri. De pe anunțuri. De la cunoștințe. Din păcate, foarte multe se aruncă. Românii au o tradiție în a arunca ce nu le trebuie. O tradiție cultivată în comunism. Iar după Revoluție, s-au mutat spre „nou”. Și s-au aruncat adevărate bogății. În afară astfel de lucruri vechi, care țin de bresle, se vând pe bani grei. La noi… se moștenește sau se cumpără o casă la țară și e acolo atelierul bunicului. Ca să facem terasă unde să stăm cu prietenii, demolăm atelierul. Ce facem cu cele o mie de obiecte din atelier? Cu uneltele lui? La gunoi sau REMAT! Sau, mai rău, pe foc. Unii le-au dus la târgurile de vechituri. O parte au ajuns și la mine.

Forestmania.ro: Din colecție fac parte foarte multe ustensile din zona prelucrării lemnului.

Cătălin Sorescu: Da, foarte multe. Pentru că tradiția lemnului e foarte puternică în România. Nu exista gospodărie să nu aibă unelte pentru lemn, fie că vorbim de joagăre, topoare de doborât, de despicat, de făcut grinzi. Chiar și lanțuri forjate pentru buștenii trași de cai.

Forestmania.ro: De ce nu vedem uneltele într-o expoziție deschisă pentru public?

Cătălin Sorescu: Pentru că închirierea unui spațiu în Timișoara pentru așa ceva… costă enorm. Tot ce vedeți e făcut, cumpărat cu banii mei personali, ai familiei. E un domeniu de nișă care nu poate fi susținut de o singură persoană, pe termen lung. Am feedback bun de la cei care află de inițiatva mea, dar de la feedback până la realizarea  unei expoziții permanente este cale lungă și foarte costisitoare. Desigur, încă caut variante pentru punerea în practica a planului meu.

Forestmania.ro: Pe lângă muzeu, am văzut că mai aveți un proiect, Școala de Meșteșug. Despre ce e vorba?

Cătălin Sorescu: Este o extindere, dacă vreți, a muzeului. Mi-ar plăcea să pun la lucru uneltele. Am un fiu pre-adolescent și am văzut că el și câțiva dintre colegii lui lucrează cu interes diferite obiecte. Obiecte mici, de exemplu pixuri și stilouri din lemn realizate pe strung. Ideea e să le ofer și altora posibilitatea de a învăța să lucreze.

Înainte de pandemie am ținut câteva work shop-uri. Au venit, era interes. După pandemie, nu a mai fost la fel. Fie pentru că oamenii s-au învățat să fie mai izolați, fie sunt mai comozi și e foarte greu să depășești aceste noi obiceiuri. Acea interacțiune a dispărut, s-a schimbat radical. A devenit foarte greu să mobilizezi oamenii. Poate că trebuie să mai treacă timp sau poate aici am ajuns, să ne rezumăm la like-uri pe Facebook și asta a fost. În orice caz, ca o concluzie, dacă vreți, din punctul meu de vedere uneltele sunt ca o extensie a minții noastre. Și… nu se poate una fără alta.

Foto: Muzeul Uneltelor

Mai multe articole

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi