DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

15.4 C
București
14.1 C
Sibiu
10.7 C
Suceava
10.5 C
Covasna
10.1 C
Piatra Neamț
11.8 C
Braşov
12.6 C
Bistrița
13.8 C
Râmnicu Vâlcea
luni, aprilie 13, 2026
Acasă Afaceri Kronospan se extinde: construiește o nouă fabrică, în Spania

Kronospan se extinde: construiește o nouă fabrică, în Spania

0
1427

Kronospan investește peste 400 de milioane de euro într-o nouă unitate de producție de panouri pe bază de lemn în Tortosa (Catalunia).

Aceasta este una dintre cele mai mari investiții străine înregistrate vreodată în zonă și va duce la crearea a peste 185 de locuri de muncă directe și aproximativ 1.500 de locuri de muncă indirecte suplimentare în furnizarea de lemn, logistică, întreținere și servicii.

Javier Macicior – directorul general al Kronospan Spania – spune că acesta este un proiect 100% durabil, care se aliniază cu principiile economiei circulare. Impactul economic al acestei investiții va fi semnificativ, deoarece va presupune crearea unui cluster de afaceri în zonă.

Noua fabrică va lucra cu lemn reciclat provenit din mobilier casnic scos din uz, colectat de furnizorii proprii. Fabrica plănuiește să primească zilnic 100 de camioane cu lemn reciclat, care va fi curățat și apoi prelucrat.

Noua unitate de producție va avea instalată o presă de PAL de ultimă generație, capabilă să producă 2.000 m³ zilnic. Producția planificată este de 720.000 m³/an, ceea ce va contribui la o reducere cu 0,72 Mt CO₂/an a amprentei de CO₂ în regiunea Cataloniei.

Construcția infrastructurii a început în februarie 2022 și va acoperi 25 de hectare, inclusiv un turn de curățare înalt de 40 de metri și fotocelule care separă așchiile de lemn de materialul rezidual. Căldura necesară procesului de producție va proveni dintr-un cazan de biomasă alimentat cu scoarță și deșeuri de lemn procesate, care nu sunt potrivite pentru panourile pe bază de lemn.

Panourile solare instalate pe acoperișul fabricii vor ajuta la alimentarea liniilor de producție cu energie curată și regenerabilă.

Compania Kronospan deține două fabrici în România: una de plăci pe bază de lemn la Sebeș și o altă unitate de producție la Brașov. Compania a investit în România circa 600 milioane euro în ultimii 19 ani și are 800 de angajați.

Sursa: Kronospan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.