Planul înclinat din Covasna-Comandău, un simbol al exploatării forestiere. Ce istorie!

0
3209

Un panou mai mare, unul mai mic, câteva resturi din ceea ce a fost cândva o cale ferată, dar și o punte nou-nouță din lemn și OSB e cam tot ce poți vedea azi din celebrul „Ansamblu tehnic – Plan înclinat de la Covasna-Comandău”.  

O instalație unică la vremea ei, o minune a ingineriei, un echipament ecologic la care puțini se mai gândesc azi, deși numai despre asta se vorbește… Un simbol al exploatării forestiere, o inovație care a creat, practic, o localitate și care a rămas vie în memoria celor din Comandău și Covasna.

Planul înclinat a fost instalat în 1889, în octombrie. Fabrica de prelucrare a lemnului, cu tot ce a însemnat ea, a funcţionat 110 ani, fiind închisă definitiv în data de 17 octombrie 1999, la ora 10 a.m.

Grenzkommando

Pe locul actualei comune Comandău era vechea graniță dintre România și Imperiul Austro-Ungar. Funcționa și un post de grăniceri: Grenzkommando (în limba germană). Nu era nimic acolo în afară de… pădure. Și acel post de grăniceri.

Proprietar al uriașului domeniu forestier din zonă (la acea vreme parte a Austro-Ungariei) era baronul Gyula Zathureczky. El a vândut drepturile de exploatare, în 1882, unui om de afaceri din Pesta, David Horn. Erau cam 9.000 de hectare de pădure. În 1888, Horn a inaugurat prima fabrică de exploatare și prelucrare primară a lemnului, pe care a numit-o „Gyula”, după proprietarul pădurii. A adus muncitori ca să aibă cu cine lucra. Fabrica funcționa pe bază de electricitate. „Colonia” a crescut rapid la peste 1.000 de locuitori, din nouă etnii! Se spune că aveau școală, spital și chiar cazino…

„S-a înfiinţat şi al doilea centru forestier, mai exact în anul 1889, an în care a luat fiinţă comuna Comandău. S-au ridicat barăci pentru numărul din ce în ce mai mare de muncitori, care veneau aici la lucru, barăci în care încăpeau şi 40 de familii”, se arată pe site-ul primăriei Comandău (Kommando, în maghiară).

Comadău este azi o comună în care apar tot mai multe case, pensiuni, cabane. Din fericire, se păstrează respectul pentru zonă și nu vezi construcții din beton, ci din lemn.

Priveliștea e superbă, chiar dacă drumul până sus nu e grozav. Dar chiar și așa cum e, acest drum în sine, cu pădure de o parte și de alta, e o încântare.

Pentru a reuși aprovizionarea cu buşteni şi transportul cherestelei, David Horn a construit în 1889 o cale ferată cu ecartament îngust (760 mm) între Comandău și Gara Covasna (Depozitul Central).

Diferenţa mare de altitudine dintre cele două depresiuni şi panta de aproximativ 45 grade impunea însă o altfel de soluție, așa că s-a ajuns la ideea unui plan înclinat, în lungime de 1.200 metri pe care să fi coborâte vagoanele cu material lemnos, cu ajutorul a două platforme speciale.


Cele două platforme, legate între ele printr-un sistem de cabluri şi scripeţi aflaţi în partea inferioară şi superioară a planului, erau puse în mişcare prin forţa gravitaţională, o platformă încărcată coborând din zona Comandău concomitent cu ridicarea platformei goale, mai uşoară, de la Covasna.


Sistemul, pe lângă capacitatea mare de transport, avea şi avantajul că nu consuma combustibil, ducând la un cost general de transport al materialului lemnos de la Comandău până la gara Covasna foarte scăzut. Din Comandău până la partea superioară a planului înclinat şi de la partea inferioară a acestuia până la gara Covasna transportul se făcea pe calea ferată îngustă, cu locomotive cu abur.

Micuța cale ferată a fost, ani buni, singura legătură a celor din Comandău cu celelalte aşezări. Vreme de 180 de ani, a transportat atât lemne, cât şi persoane. Pentru că abia în 1970 s-a finalizat construirea drumului forestier dintre Covasna şi Comandău.

Azi nu mai vezi acea faimoasă pantă, totul e acoperit de vegetație, de arbori. Iar desișul te duce cu gândul la urși, prezenți tot mai des și în număr tot mai mare prin Covasna.

Exploatarea lemnului a însemnat pentru Comandău bunăstare economică, spun cei din primărie, care păstrează vie memoria acelor vremuri și a specialiştilor renumiţi care au venit să lucreze aici.

De-a lungul timpului, au mai fost și probleme: au avut loc greve, au fost probleme cu banii, au fost doborâturi de vânt, chiar și incendii… Funicularul a necesitat mai multe reparaţii, a ars de două ori, iar din 1997 nu a mai funcţionat deloc. Lungimea liniei feroviere care străbătea regiunea în epoca de aur a exploatării lemnului depăşea 120 de km, lungime considerabilă, date fiind condiţiile de relief. Și din care mai sunt azi doar câteva rămăşiţe. În decursul istoriei sale, fabrica de la Comandău a avut diferiți „patroni”: după naționalizare, a trecut în subordinea mai multor companii de stat din Brașov, Nehoiu, Ploiești sau Târgu Mureș…

Câțiva dintre cei care a prins planul înclinat în funcțiune sunt azi pensionari. Am fost să-i vedem, au casele lângă panourile puse de administrația locală. Sunt bătrâni și bolnavi… Colegii mai tineri spun că bolile profesionale le-au venit de hac. Pentru că munca pe care o făceau ei era dură. Dacă ar fi să vorbească despre ceva cu drag, vorbesc despre colegi și cât de bine s-au înțeles, cât s-au ajutat și cum au fost ca frații. Restul, e istorie.

Incendiul din 1997 a fost punctul final al exploatării forestiere de la Comandău. Deja nu mai investea nimeni acolo și începuseră să apară camioanele, TIR-urile pentru transportul lemnului. Cei de la Brafor – care a preluat fostul IFET – „lungeau boala” fostei companii. Locomotivele aveau deficiențe, nu mai aveau protecție pe unde evacuau fumul. Pe 15 mai 1997, scânteile de la locomotivă au sărit și s-a pornit focul… Cablurile unse cu vaselină s-au aprins instant. Unul dintre pădurarii care erau acolo își amintește de parcă a fost ieri cum era să moară toți, când a trecut vagonul încărcat pe lângă ei, ca o săgeată, că se rupseseră cablurile. Patru hectare de pădure au ars timp de trei zile…

Președintele Consiliului Județean Covasna și-a propus să ducă la bun sfârșit visul de a transforma „Ansamblul tehnic – Plan înclinat de la Covasna-Comandău” într-un obiectiv turistic. A cumpărat deja o mulțime de echipamente în acest scop – clădirile care mai erau, linia ferată, terenul, dar și locomotive cu aburi, locomotive diesel, vagoane pentru transport persoane și alte vagoane. Toate sunt pregătite pentru a recrea traseul și a arăta lumii un adevărat simbol al exploatării forestiere: Șiclăul. Cei din zonă sunt optimiști și spun că „se va face”. „Specialiștii lucrează la un concept care gestionează în mod unitar activele aflate în proprietatea Consiliului Județean și local și va face accesibil acest monument de istoria tehnicii în așa fel, încât acesta va deveni o mândrie a turismului și a istoriei locale din regiune”, spune șeful CJ.

S-a furat piesă cu piesă

Din staţiile de încărcare-descărcare de la cele două capete ale celebrului plan înclinat au dispărut, după 1999, cabluri, scripeţi, roţi dinţate, axe, cărucioare de transport, contragreutăţi, şine etc.
Au fost sustrase sau acoperite cu pământ şinele pe mai mulţi kilometri. S-au furat macazurile, au fost grav deteriorate clădirile anexe, vagoanele care nu au fost retrase în remize au fost tăiate şi duse la fier vechi.
Ultimul proprietar, S.C. BRAFOR S.A., societate cu capital integral de stat specializată în exploatarea, transportul şi prelucrarea materialului lemnos şi-a încetat activitatea, intrând în lichidare voluntară.

Mici întreprinderi de prelucrare a lemnului mai funcţionează şi azi în Comandău. Din pădurile aflate în proprietate privată lemnul este transportat cu camioane. Înfiinţarea, dezvoltarea Comandăului, sursa de trai a locuitorilor a fost definită mereu de lemnul exploatat, explică cei din Primărie.

Dar… a fost nevoie de o reconversie. Localnicii au descoperit comorile naturii, peisajele turistice şi au pus bazele mai multor ramuri ale turismului. Au înfiinţat pensiuni, magazine, ai unde să te dai cu ATV-ul sau snow-mobilul, e și o mică pârtie de schi, un bar „after schi”. Se construiesc din ce în ce mai multe case şi din ce în ce mai mulţi vizitatori vin să admire frumuseţile locului.

Atracţiile locului se leagă însă de istoria centrului industrial de exploatare și prelucrare a lemnului. Puțini știu însă că aici s-au făcut câteva filme celebre românești, cum ar fi „Pruncul, petrolul și ardelenii” sau „Fructe de pădure”.

Un alt motiv pentru care turiștii vin la Comandău este și Mănăstirea cu hramul „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului «Prodromița»” și unde se află moaște ale Sfântului Nectarie. Aflată la 1.000 de metri altitudine, mănăstirea atrage mulți credincioși, fiind un loc plin de pace, simplitate și frumusețe.

Lemnul de Comandău, în toată lumea…

Fabrica înființată de Horn în 1888 a trecut în proprietatea Societății pentru industria forestieră, ale cărei acțiuni erau deținute de membrii familiei baronului Groedel. În 1931, este preluată de Societetea Holding Internationale des Bois din Monaco, o parte din acțiuni trecând în posesia câtorva capitaliști elvețieni. Între anii 1929-1933, exploatarea pădurilor devine acerbă, se dezvoltă prelucrarea, iar lemnul și cheresteaua Comandăului își găsesc piețe bune de desfacere în Anglia, Franța, Egipt și țările Orientului Apropiat…

Planul CJ Covasna e să preia turiști cu mocănița de jos, din Covasna, și să îi ducă până sus, la Comandău. Pe traseul planului înclinat. Acoperit azi cu puieți forestieri regenerați natural, nu se mai vede nimic din ce a fost cândva. Dar cei de la Ocolul silvic spun că e treabă de-o săptămână și zece drujbe să curețe locul.

Foto arhivă: Covasna

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.