Conferința Silvicultorilor, eveniment de tradiție organizat de Departamentul Silvicultură al Societății Tehnico-Ştiinţifice Maghiare din Transilvania (EMT) a avut loc ieri și azi la Izvoare, în județul Harghita. Ediția din acest an, cu numărul 20, a fost găzduită de Ocolul Silvic Zetea RA și a reunit peste 200 de participanți, de la pădurari până la conferențiari universitari.
Tema din acest an a fost „Importanța managementului activ în păstrarea echilibrului fragil între cele trei aspecte: economic, social și ecologic al pădurii”. Nu au lipsit nici invitați din străinătate, mai exact din Ungaria, Cehia și Croația.
„După doi ani în care nu am putut organiza conferința din motive de pandemie, am reușit în acest an să ne adunăm 213 participanți. Tema este Managementul activ al pădurilor, garanție pentru menținerea echilibrului dintre cele 3 roluri ale acesteia – de mediu, social și economic. Avem printre oaspeți și profesori universitari din Sopron, Ungaria, și de la Ministerul Mediului din Ungaria, dar și de la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov, RNP Romsilva, ocoale silvice și administratori de păduri”, a detaliat, pentru forestmania.ro, organizatorul evenimentului, șeful Ocolului Silvic Zetea, ing. András Róbert.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a avut o intervenție prin zoom la eveniment, iar decanul Facultății de Silvicultură de la Brașov, Lucian Alexandru Curtu, le-a făcut celor din sală o scurtă prezentare a stadiului în care se află proiectul de Strategie Forestieră Națională.

Din program nu a lipsit o vizită în teren, pe fondul forestier administrat de Ocolul Zetea, invitații putând să vadă lucrările silvice, regenerările, exploatările forestiere finalizate – parchetele predate și starea semințișului.
„Au fost abordate diferite subiecte, începând cu schimbările climatice și efectele lor asupra capacității arboretelor de a furniza serviciile silvice, educația ecologică, economia administrării private de păduri, capacitatea de stocare a carbonului. Conferința se dorește a fi una transdisciplinară, unde participanții se informează despre direcțiile de evoluție ale domeniului silvic. Este un eveniment așteptat de specialiștii din domeniu, dar cuprinde și percepția unor formatori de opinii din domenii conexe silviculturii”, a explicat, pentru forestmania.ro, ing. Kádár Tibor-Sándor de la Ocolul Silvic Zetea RA.
Conferințele EMT sunt evenimente care se desfășoară în fiecare an, gestionate de către o organizație (Ocol Silvic) a membrilor Departamentului de Silvicultură din cadrul EMT, respectiv Societatea Silvică Ungară (OEE), grupul local Transilvania.