Autor: drd. Tudor Artenie
Mai țineți minte imaginile acele care au devenit virale pe Internet cu un tren plin cu lemne care se deplasa prin țară? Mii și mii de români au comentat cu obidă că lemnul nostru ia calea străinătății…
Nimeni nu a avut curiozitatea să verifice – deși la noi plouă cu „activiști” de mediu atoateștiutori – ce e cu trenul acela. Ei, bine, trenul cu lemne nu pleca din țară, ci venea din străinătate. Lemnul era destinat unei fabrici de prelucrare din România.
Acum un an, Comisia Europeană a pus în dezbatere publică un proiect de Strategie Forestieră Europeană. În spațiul Uniunii Europene trăiesc aproape 450 de milioane de oameni. Consultarea a adunat doar …19.117 răspunsuri. Iar 63.22% din cei care au răspuns au spus despre ei înșiși că au cunoștințe despre acest domeniu doar din drumeții.
Deși era la îndemna celor care au comentat indignați pe Facebook postarea cu trenul care nu pleca, ci venea, zecile de mii de apărători ai mediului din țara noastră au evitat invitația la consultare a Comisiei Europene.
Rețelele de socializare fac parte din viața noastră. Numărul de utilizatori ai acestora era anul trecut de aproape 5 miliarde. Și creștea. Dincolo de ușurința comunicării, pe rețele de socializare poate posta oricine, poate scrie sub anonimat, își poate atribui studii pe care nici nu le-a visat vreodată etc. Proiecția propriei persoane în mediul virtual poate fi ajustată până la perfecțiune.
Există o tendință ca sub acoperirea cuvântului „democrație” și a conceptului de „liberă exprimare”, cetățenii să-și imagineze că au dreptul să spună orice. Aparent, așa este, dar între opinie și părere e o diferență foarte mare. Exact așa cum este o mare diferență între profesioniști și amatori. Între cei care stăpânesc un domeniu și cei care nu știu despre acel domeniu decât foarte puțin. Una e să aplauzi la golul înscris de echipa ta de fotbal, alta e să îi scrii mesaje antrenorului cum să facă echipa.
Lipsa de bun-simț în autoaprecierea propriului nivel de cunoaștere poate fi considerată nevinovată. Dar există riscul, mai ales atunci când cred că susțin un ideal, ca oamenii să influențeze zona politică. Politicienii sunt mereu în căutare de voturi și, nu de puține ori, spun exact ceea ce vor oamenii să audă. De aici, riscul de a construi politici publice bazate pe percepția alegătorilor, nu pe rațiune. Cu emoții, nu cu specialiști.
Am urmărit un dialog pe Facebook între un specialist în silvicultură și un iubitor al pădurii. Dialogul a devenit repede necivilizat, iubitorul pădurii insistând să nu accepte nicio clarificare din partea celui care a studiat ani mulți acest domeniu și chiar lucrează în silvicultură. Și, în lipsa oricărui argument, a trecut la …„urări de bine”. Nu e singurul dialog, sunt nenumărate astfel de contre în mediul online.
Ca să înțelegeți mai bine o astfel de situație, imaginați-vă că aveți un bolnav în familie și, în loc să duceți bolnavul la medic, cereți sfatul utilizatorilor de Facebook. Veți primi, cu siguranță, sute de sfaturi din partea unor oameni care nu au nicio legătură cu medicina. Ce veți face? Veți asculta de unul dintre postaci sau veți merge pe mâna medicului?
Așa e și cu pădurea și cu lemnul. Înainte de a-i certa pe cei pe care oricum nu i-au întâlnit niciodată – mă refer la silvicultori și forestieri – poate nu ar fi rău dacă iubitorii de natură s-ar uita un pic în jurul lor. Masa pe care stă laptopul e din lemn. Mobila din casă e din lemn. Parchetul, ușile, ferestrele, lambriurile, creioanele, chitarele și o grămadă de alte lucruri sunt din lemn. Hârtia din imprimantă sau cărțile din bibliotecă din ce s-or fi făcut?
Și mai e ceva de spus aici. Faptul că lemnul este considerat astăzi materialul de construcție al viitorului. Arborii captează carbon, iar lemnul îl sechestrează. Toată lumea civilizată face tranziția spre lemn. Sigur, respectând principiul durabilității și legile.
Ar trebui să ne bucurăm de faptul că avem o școală silvică veche și de calitate și că avem o resursă care ne ține în competiție cu țări importante. De acord, infracțiunile trebuie pedepsite. Controlul trebuie să funcționeze, iar în acest moment sistemul SUMAL 2.0 este studiat și de alte state europene care vor să îl implementeze.
În concluzie, nu strică puțină cumpătare și reflecție înainte de a pune mâna pe par și a-i leza pe cei care se pricep la tot ce este legat de pădure. Inclusiv la urși. Urșii hrăniți la marginea drumului și înmulțirea lor exagerată (o spun specialiștii, nu eu!) sunt parte a problemei. Nu a soluției. Iar dacă problema persistă, poate nu ar fi rău să vedem dacă nu cumva cineva face profit pe chestia asta!
Tudor Artenie este specialist în comunicare și doctorand al Facultății de Silvicultură a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu o teză în cotutelă cu Facultatea de Filologie a aceleiași universități intitulată „Comunicarea, instrument de influență a politicilor forestiere și de manipulare a percepției publice”.
Responsabilitatea pentru opiniile exprimate revine autorilor.
Continua cu munca buna! Multumiri.