DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

11.8 C
București
10.2 C
Sibiu
9.3 C
Suceava
10.2 C
Covasna
11.8 C
Piatra Neamț
9.6 C
Braşov
9.2 C
Bistrița
12.4 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, mai 25, 2025

Pădurile solicită un buget echitabil: semnal de alarmă transmis de la Academia Română

Recomandate

București, 28 aprilie 2025 – Pădurile europene trebuie să devină o prioritate reală în viitorul Cadru Financiar Multianual, au concluzionat participanții la conferința „Pădurile, pilon central al viitorului investițiilor verzi în Europa”, organizată astăzi la Academia Română.

Evenimentul a reunit peste 100 de participanți – reprezentanți ai autorităților naționale și europene, cercetători, asociații ale proprietarilor de păduri, organizații ale societății civile și actori din industria forestieră – care au transmis un mesaj comun: fără un sprijin financiar adecvat, pădurile și rolul lor strategic pentru climă, economie și biodiversitate sunt puse în pericol.

Pădurile europene – un pilon economic subfinanțat

În cadrul conferinței, au fost prezentate date care evidențiază rolul esențial al pădurilor: acestea acoperă 43,5% din teritoriul Uniunii Europene, generează bunuri și servicii în valoare de 520 miliarde de euro anual și susțin direct și indirect peste 2,6 milioane de locuri de muncă.

În ciuda acestor cifre impresionante, pădurile primesc mai puțin de 1% din bugetul Uniunii Europene, o disproporție majoră în raport cu contribuția lor esențială la obiectivele climatice, de biodiversitate și de dezvoltare durabilă.

Mesaje-cheie: pădurile trebuie să urce pe agenda europeană

Vorbitorii conferinței au subliniat necesitatea creării unui instrument financiar dedicat pădurilor în bugetul european post-2027, pentru a sprijini:

  • conservarea și restaurarea ecosistemelor forestiere,
  • dezvoltarea bioeconomiei circulare,
  • integrarea practicilor de gestionare apropiate de natură,
  • sprijinirea comunităților locale dependente de pădure.

Victor Negrescu, Vicepreședinte al Parlamentului European, a accentuat că „Este fundamental să aducem pădurile în centrul agendei europene. Nu discutăm doar despre conservare, ci despre transformarea pădurilor într-un pilon de dezvoltare economică și competitivitate pentru Uniunea Europeană. România are toate argumentele pentru a deveni un avocat puternic al pădurilor europene, susținând inițiative precum un fond european pentru reîmpăduriri și plăți pentru serviciile ecosistemice, menite să sprijine proprietarii de păduri și comunitățile locale.”

Mihaela Frăsineanu, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-Ministrului:
„Cu toții depindem, într-un fel sau altul, de pădure și de produsele ei. Dacă nu ai pădure, nu ai oxigen, nu se captează dioxidul de carbon. Vorbind despre rolul economic al pădurii, ar trebui să avem politici publice și surse de finanțare pentru stimularea industriei care depinde de produsele pădurii. Avem și foarte multe comunități care sunt dependente de pădure, care nu au altă sursă de trai sau de venit în afara produselor pădurii.”

Mihail Dumitru, Director General Adjunct, Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală, Comisia Europeană:
„Pădurile au un rol economic major în zonele rurale europene. Deși nu există o politică forestieră comună la nivel european, Politica Agricolă Comună sprijină gestionarea durabilă a pădurilor. Dezvoltarea bioeconomiei circulare și integrarea agro-silviculturii sunt esențiale pentru un viitor verde. Strategia Forestieră Europeană 2030 este o oportunitate pentru folosirea durabilă a potențialului pădurilor.”tru o Europă verde.

Iuliu Stocklosa, Președinte, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București:
„Gestionarea durabilă a pădurilor trebuie să devină motor de dezvoltare economică. România poate valorifica această resursă prin lanțuri de producție competitive, exportând produse finite de înaltă valoare, nu doar materie primă. Dezvoltarea unei industrii forestiere moderne și sustenabile poate atrage investiții verzi, crea locuri de muncă în mediul rural și consolida poziția economiei românești pe piața internațională.”

Radu Vlad, Manager programe forestiere WWF România:
„Societatea are așteptări mari de la păduri, însă oferă prea puțin în schimb. Este vital să sprijinim gestionarea durabilă a pădurilor și comunitățile locale care depind de acestea printr-o tranziție justă, care să includă măsuri compensatorii și investiții în soluții bazate pe natură. Managementul durabil al pădurilor trebuie recunoscut drept sector strategic în politicile europene și finanțat corespunzător, în baza unor indicatori de performanță clari și ambitioși.”

Ciprian-Dumitru Muscă, Președintele ASFOR, a evidențiat rolul pădurilor și al economiei forestiere în tranziția verde și dezvoltarea unei economii sustenabile și echitabile:

„Sectorul forestier este un sector vital. Pădurile nu reprezintă doar un patrimoniu natural valoros. Economia forestieră, cu toate segmentele ei, joacă un rol vital deoarece produsele din lemn sunt necesare pentru buna funcționare a societății. Pădurile nu pot rămâne un capitol secundar. Ele sunt coloana vertebrală a tranziției verzi și a unei economii sustenabile și echitabile pentru toți.” 

Avem nevoie de un instrument financiar dedicat pădurilor, a concluzionat acesta.

România – între potențial și responsabilitate

România, cu una dintre cele mai valoroase resurse forestiere din Uniune, poate și trebuie să joace un rol de lider în promovarea intereselor pădurilor la nivel european. Participanții la conferință au transmis că alinierea politicilor de mediu cu alocările bugetare este esențială pentru a susține eforturile de conservare, gestionare durabilă și dezvoltare economică în sectorul forestier.

De asemenea, au insistat asupra necesității unor investiții predictibile și echitabile pentru păduri, atât pentru protejarea serviciilor ecosistemice, cât și pentru dezvoltarea industriilor verzi și inovatoare în zonele rurale.

Un punct de pornire pentru viitorul bugetului european

Conferința organizată la Academia Română devine astfel un reper important în dezbaterea privind viitorul pădurilor europene și al finanțării necesare pentru tranziția verde. Pe măsură ce Comisia Europeană conturează direcțiile strategice ale bugetului post-2027, vocea pădurilor – și a țărilor care le administrează responsabil – trebuie să fie puternică și bine reprezentată.

Articolul complet pe www.asfor.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.