O piesă aparte atrage atenția în Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc: un car pentru transportul vinului.
Pe lângă faptul că este un exponat impresionant, carul are și o poveste frumoasă.
Etnograful Maria Ulian ne-a explicat totul.
„Este datat de specialiști ca având sute de ani vechime. Este unic în țară și are o poveste foarte frumoasă. Era folosit în trecut pentru transportul butoaielor mari cu vin. Câmpulung, nefiind o zonă viticolă, vinul era asigurat de podgoriile Moldovei de jos. Străbunii noștri era așadar nevoiți să parcurgă sute de kilometri, până în Iași sau Vrancea, la podgorii ca Bohotin sau Cotnari. Și un astfel de car trebuia tras de câte două-trei perechi de boi. Drumul dus-întors dura săptămâni întregi.
Carul a fost găsit pe la începutul anilor 1900 de profesorul Ion Ștefureac, pe care noi în considerăm părintele muzeului.
Carul era la o familie formată din trei frați. Ei bine, fiecare frate a primit moștenire, de la tatăl lor, o parte din car. Unul a moștenit roțile din spate, celălalt a moștenit roțile din față, iar partea din mijloc, care se mai numește inima carului, a moștenit-o fratele cel mic.
De ce tatăl familiei a ales să împartă carul? Pentru a-i ține pe fiii săi uniți. La drum, erau nevoiți să vină fiecare cu partea lui de car… Pentru că împreună erau mai puternici. Și se puteau ajuta în caz de nevoie”.
Carul a fost găsit în șură, sub fân, bucăți. A fost asamblat și apoi restaurat astfel încât azi poate fi admirat în muzeu.
Merită spus că lemnul folosit la car a fost frasinul – pentru roți, leucă și butuci. Osia e din lemn de ulm, iar gânjurile sunt din crengi de molid.
De asemenea, e important de menționat că vinul era achiziționat la schimb cu lemn. Carul era încărcat cu scândură și lemn cioplit și pornea la drum… Deoarece câmpulungenii asigurau paza hotarului, ei nu plăteau vamă pentru transportul vinului.
Fosta obște de ocol a Câmpulungului Moldovenesc a fost considerată o „cetate de drum”, menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii țării continuau să reînnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor și să le asigure o autonomie largă, echivalentă cu privilegiile unei republici stăpână pe propria-i organizare interioară.
Mihai Eminescu scria într-un articol despre acest subiect: „celula constitutivă a vechilor sate române este republica țărănească, precum s-a păstrat mult timp la Câmpulung (în Bucovina) și la Vrancea.”
Revenind la muzeu, vedem în interiorul său nenumărate piese din gospodăria țărănească, unelte și tot ce înseamnă drumul lemnului din pădure în casa omului.
