Petteri Orpo, prim-ministrul Finlandei, și Ulf Kristersson, prim-ministrul Suediei i-au adresat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare prin care subliniază importanța sectorului forestier în economia europeană și tranziția verde.
„Pădurile noastre, silvicultura și lanțurile sale valorice se confruntă cu multe presiuni din partea noilor negocieri legate de legislația UE privind energia, clima și mediul”, se arată în scrisoare.
Așa cum ASFOR a mai arătat, bazându-se pe cifre oficiale, valoarea adusă de sectorul forestier bioeconomiei UE în anul 2020 a fost de 24,5 mld euro. Sectorul de prelucrare a lemnului a adus 50,7 mld euro, iar producția de hârtie – 45,9 mld euro. Aproape 1,5 milioane de angajați din UE lucrează în domenii care au folosesc lemnul ca materie primă.
„Am ascultat cu atenție discursul din 13 septembrie privind Starea Uniunii Europene. Salutăm tributul adus pădurilor din Europa, inclusiv pădurilor noastre de conifere din nord. Suntem de acord cu tine că pădurile sunt de neînlocuit, fiind o sursă de bunuri și servicii, absorb dioxid de carbon, furnizează lemn și alte produse, generează soluri fertile și filtrează aerul și apa. Aceste funcții importante ale pădurilor sunt cel mai bine conservate prin practici naționale”, scriu cei doi premieri.
Un sector forestier activ, ca parte a bioeconomiei, ar trebui să fie o parte elementară a politicii UE de tranziție ecologică!
Prim-miniștrii Finlandei și Suediei insistă, în scrisoarea lor, pe faptul că, în următoarea legislatură, Europa trebuie să fie capabilă să ofere cel mai bun cadru posibil pentru societăți și întreprinderi care fac trecerea de la o economie fosilă la o economie circulară și bioeconomie. Domeniul forestier face UE mai puternică și mai rezistentă. Furnizează materii prime interne durabile, produce energie regenerabilă și este parte a unei industrii extrem de inovatoare.
„Există o cerere puternică pentru produse durabile care, în combinație cu dezvoltarea unei game largi de aplicații pe bază de lemn, creează un potențial vast pentru o industrie europeană extrem de competitivă. Politica UE ar trebui să sprijine o astfel de dezvoltare și să creeze un mediu favorabil pentru sectorul forestier în UE, având ca scop eliminarea tuturor barierelor inutile ale pieței și crearea de stimulente pozitive. Tot aici, este esențială o mai bună reglementare. Reglementarea europeană trebuie să creeze un cadru clar, coerent și previzibil”, mai scriu cei doi prim-miniștri.
ASFOR: Noi, forestierii, contribuim cu anual cu 3,5-4% la PIB-ul României
ASFOR a transmis un comunicat pe acestă temă, subliniind că lemnul este un pilon al dezvoltării durabile.
„ASFOR militează constant pentru creșterea investițiilor în sectorul forestier și de prelucrare primară a lemnului. Iată că la nivelul statelor care dispun de această resursă – lemnul -, dar și la nivelul UE, nu se pune deloc problema renunțării la exploatarea sustenabilă a lemnului. Dimpotrivă! Lemnul este un pilon al dezvoltării durabile. Dar dacă nu vom avea resurse să îngrijim pădurea, aceasta nu își va mai putea îndeplini funcțiile sale economice, sociale și de mediu.
Non-intervenția nu înseamnă protecție! Noi, forestierii, contribuim cu anual cu 3,5-4% la PIB-ul României, dar fără sprijin și investiții, contribuția noastră va scădea. Dacă noi, forestierii, nu aducem lemnul pentru a-l pune la dispoziția economiei, nu are cine să o facă.
România poate arde etape și poate ajunge la acel nivel economic și ecologic european pe care ni-l dorim cu toții dacă investește în sectorul forestier pe toate palierele acestuia: de la managementul durabil al pădurii, la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, utilajelor și echipamentelor și pregătirii resursei umane. Dacă va crește gradul de folosire a lemnului în construcții, dacă va sprijini inovația și dacă va crește importanța bioeconomiei”, subliniază Ciprian Dumitru Muscă, președinte ASFOR.
Textul integral al scrisorii celor doi prim-miniștri poate fi găsit AICI.
Sursa: asfor.ro