Pădurile României sunt bogate în plante medicinale și arbori ale căror frunze sau fructe ne ajută să ne menținem sănătoși. Dintotdeauna, românii au folosit „ierburile de leac” culese din păduri, acestea devenind în cele din urmă o adevărată industrie.
Prezentăm, în acest serial, arbori sau câteva dintre plantele din flora spontană a României și beneficiile pe care le aduc sănătății noastre.
În acest episod vom vorbi despre tei. Articolul este realizat cu sprijinul doamnei Sanda Achihăie, colaboratoare a Ocolului Silvic Adâncata- Suceava, soție de tehnician silvic și fiică de biolog. Pasionată de natură și tainele ei, Sanda a coordonat mai multe proiecte în domeniul ecologiei.
„Un lemn sfânt”
Teiul a fost mereu aproape de sufletul românilor. Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Popuară din Baia Mare, explică, într-o lucrarea a dumneai, de ce era atât de important lemnul de tei în cultura ţăranului român:
„Este considerat copac sfânt, iubit de Dumnezeu, pentru că se ştie că acolo unde este tei nu trăzneşte. Teiul poate fi doborât de furtună, dar nu este lovit de trăznet. Probabil de la această observaţie nu a fost mult până la a-l considera un lemn special, astfel că ţăranul l-a folosit la construcţia bisericilor, unde se puneau cel puţin un corn din lemn de tei, iar în interior, pentru că e şi un lemn care îmbătrâneşte frumos – primeşte o patină plăcută – mobilierul din interior, iconostasele, erau făcute tot din tei. Şi era, de asemenea, preferat de pictorii de icoane pe lemn”.
De altfel, se păstrează obiceiul ca ramuri de tei înflorit să fie aduse acasă de Rusalii, după ce au fost sfințite de preot la biserică, fiind ținute la ușă ori lângă icoane. Se păstrează toată vara, având darul de a alunga grindina și furtunile distrugătoare, menținând seninul în casă și alungând spiritele rele și bolile.
În satele din Bucovina se împodobesc mormintele cu ramuri de tei înflorite, pentru a le aduce morților pacea și împăcarea. Se crede că strămoșii îmbunați cu flori de tei veghează asupra celor vii și-i feresc de necazuri. În traditia românească, teiul era simbolul norocului, credinței, familiei, prieteniei și fidelității.
Un arbore longeviv
Teiul este un arbore ce face parte din familia Tiliaceae si cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori floriferi, răspândiți cu preponderență în emisfera nordică, în climat temperat.
Majoritatea speciilor de tei sunt arbori dimensiuni mari, înalți, ce pot ajunge la 20-40 m înălțime. Este un copac longeviv, care poate trăi mai mult de 1.000 de ani.
Se spune că a apărut încă din cretacic, lemn de tei fosilizat descoperindu-se în mai multe locuri din emisfera nordică. De exemplu, în grădina Castelului Imperial din Nuremberg este un tei despre care se spune ca a fost sădit în urmă cu peste 1.000 de ani de soția regelui Heinrich al II al Germaniei. Și Slovenia are un tei celebru – Najevska lipa – ce are peste 700 de ani. Cel mai cunoscut exemplar de tei de pe teritoriul țării noastre este teiul argintiu denumit și „Teiul lui Eminescu”, în vârstă de aproximativ 500 de ani.
Trei specii de tei în România
Trunchiul, cu un diametru ce poate ajunge pana la 2-3 metri de-a lungul timpului, este acoperit cu o scoarță de culoare cenuşie, netedă, ritidomul negricios.
Frunzele mari (6 – 20cm), în formă de inimă, sunt, de obicei, de culoare verde închis pe partea superioară (expusă la lumină) şi mai deschise pe partea inferioară (unele argintii), pe fața inferioară observându-se nervuri proeminente.
Teiul produce 2–10 flori pe ram, uneori și mai multe, de culoare alb-gălbuie, plăcut mirositoare, așezate pe un peduncul comun. Fiecare floare este formată din 5 sepale care cad în momentul înfloririi, 5 petale, numeroase stamine și un ovar globulos. Înfloresc, în funcţie de specie, începând de la sfârşitul lunii mai până în iulie. Polenizarea se face prin insecte.
Sunt trei specii de tei întâlnite la noi în țară: teiul pucios/ teiul de deal (Tilia cordata), teiul cu frunza mare (T. platyphyllos) și teiul arginitu / alb (T. tomentosa). Îi găsim în asociații dense, adevărate păduri, mai ales în Dobrogea și în sudul Munteniei. Dar teiul crește și în celelalte zone ale țării, de la câmpie și până spre zona montană – în parcuri, grădini, pe marginea străzilor şi în zona forestieră.
Beneficiile pentru sănătate
De obicei, ceaiul de tei este primul „tratament” în caz de răceală, durere de cap sau chiar o indispoziție sufletească.
Ceaiul de tei are efect calmant, emolient, deoarece combate starea de uscăciune a mucoaselor, e ușor antispastic, expectorant, sudorific.
Datorită efectului asupra sistemului nervos și circulator, ajută și la reducerea presiunii arteriale (în special a celei cauzate de stres).
În florile de tei există anumite substanțe emoliente (mucilagii), care reduc senzația de iritare de pe căile respiratorii și, ca atare, calmează tusea uscată. Aceste principii active sunt utile și în tusea productivă, tusea iritativă, bronșită, deoarece ajută la eliminarea secrețiilor în exces de pe căile respiratorii.
Pulberea din flori de tei
Se obține prin măcinarea cu râșnița a plantei uscate, apoi se cern prin sită. O linguriță rasă de pulbere (cca 1,5 g) se ține câteva minute sub limbă, după care se înghite cu apă. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori/zi. Efectele sale sunt neurosedative si antispastice. În plus, pudra reduce inflamațiile căilor respiratorii și este folosită ca adjuvant în reglarea hipertensiunii.
Tinctura de flori de tei
Tinctura de flori de tei se prepară astfel: se umple pe jumătate un borcan cu pulbere de flori de tei, completându-se restul cu alcool de 40°. Se omogenizeaza conținutul, se închide ermetic și se lasă la macerat timp de 8 zile. După 8 zile, lichidul se filtrează și se ține într-un loc ferit de soare.
Tinctura se utilizează ca adjuvant în tratamentul tusei productive și spastice, bronșitei, faringo-laringo-traheitei, gripei, virozei pulmonare, insomniilor, anxietății, iritabilității, tensiunii psihice, nervozității.
Ulei estențial
Uleiul de flori de tei calmează pielea iritată, diminuând inflamațiile minore ale tegumentelor. Oferă strălucire și uniformizează nuanța tenului, pătrunde ușor în piele și o menține hidratată și catifelată. Este bine tolerat și de tenul gras, fiind bogat în antioxidanți care împiedică apariția excesului de sebum. Totodată, ajută la prevenirea îmbătrânirii, hrănind tenul cu acizi grasi și vitamina E.
Teiul și apicultura
Teiul este a doua specie meliferă ca importanţă în ţara noastră. La masivele de tei se deplasează anual, în pastoral, zeci de mii de stupi, realizându-se producţii de 20-30 kg de miere pe familia de albine.
Mierea din flori de tei este unul dintre cele mai apreciate produse în toată lumea, cu o culoare galben-portocaliu-roscat, o textura fină și vâscozitate medie, având o puternică aromă de flori de tei. Teiul își pune amprenta asupra gustului și mirosului mierii, dulceața si aroma florală atât de delicate fâcând ca aceasta să fie distinctivă.
Lemnul de tei
Teiul este şi o important materie primă pentru sectorul forestier.
Cheresteaua obţinută din tei este de bună calitate și este folosită cu precădere în industria mobilei, a lambriurilor și în construcţii.
Este apreciat și pentru ușurința cu care poate fi sculptat, dar și sub formă de furnir estetic sau tehnic.
BIBLIOGRAFIE:
- BOJOR O., POPESCU O., 2001: Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București,
- BORZA AL. 1969: Dicționar etnobotanic, Ed. Adademiei R. S. România,
- BUTURĂ V., 1979: Enciclopedie de etnobotanică românească, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,
- CIOCÎRLAN V., 2001: Flora ilustrată a României. I-II. Ed. Ceres,
- PÂRVU C., 2000: Universul plantelor, Ed. Enciclopedică, București,
- SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2003: Mic tratat de fitomedicină, Ed. World Galaxy, Ploiești,
- SCARLAT M.A., TOHĂNEANU M., 2009: Bazele fitoterapiei, Ed. World Galaxy, Ploiești,
- STĂNESCU U., MIRON A., HĂNCEANU M., APROTOSOAIE C., 2002: Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol. I, II și III, Editura G. T. Popa, Iași.
Am mai scris despre sunătoare – AICI – și despre brad – AICI.
Săptămâna viitoare vom vorbi despre păducel.
