Rareș, student la Cinegetică, are o temă de licență specială: „Măria Sa, cocoșul de munte”

Student în anul IV la specializarea Cinegetică din cadrul Facultății de Silvicultură și Exploatări forestiere Brașov, Rareș Burghelea lucrează la o temă de licență aparte: cocoșul de munte. Rareș este dintr-o familie de vânători și atât fratele, cât și tatăl său lucrează în sectorul silvic.

Spune că lucrarea sa e dificilă, întrucât perioada de adunat date este foarte scurtă. Originar din Vrancea, e familiarizat de mic cu pădurea și animalele ei.

„Eu si cu fratele meu, care e silvicultor, suntem a 6-a generație de vânători din familie. Fratele meu a terminat facultatea în 2019 și acum este inginer silvic la Ocolul Silvic Fântânele din cadrul Direcției Silvice Bacău. Tatăl meu este tot absolvent al Facultății de Silvicultură din Brașov, promoția 1987, iar acum este şef de pază al Parcului Natural Putna Vrancea.

Tata fiind silvicultor, pentru noi în casă natura a fost mereu o pare importantă. Dragostea pentru natură, pentru pădure, pentru animalele sălbatice a fost ceva insuflat involuntar de către el. Mereu, atât eu cât şi fratele meu îl rugam să ne ia cu el când mergea în pădure”, explică Rareș pentru forestmania.ro.

Lucrarea de licență se concentrează pe două aspecte: perioada de rotit din primăvară și cea de rotit fals din octombrie-noiembrie.

„Perioada de împerechere a acestei specii este aprilie-mai, moment în care el cântă. Este o pasăre foarte frumoasă, pe care mulți au pierdut-o din fauna lor, în alte țări, din cauza pârtiilor de schi și altor activități. La noi sunt foarte mulți. Faptul că nu sunt văzuți nu înseamnă că sunt puțini. E o pasăre de dimensiuni mari, care nu zboară pe distanțe foarte lungi, care doarme noaptea în arbori.

Se hrănește culegând de pe sol, în general ace de molid și brad. Nu scormonește decât foarte rar. Pe măsura ce crește vegetația, nu mai consumă ace de rășinoase, ci fructe și semințe de afin, merișor, rug, măceș. Mănâncă însă și nevertebrate și vertebrate mici. Mai înghite niște pietricele care, de-a lungul timpului, se macină în rânză și ajută la digestie”.

Lucrarea de licență de care se ocupă Rareș se concentrează pe perioada „rotitului fals”, din octombrie-noiembrie.

„Nu sunt foarte multe date despre acest fenomen, cel puțin eu nu am găsit. Mă interesează diferențele dintre rotitul fals și cel din perioada de împerechere din primăvară. În aprilie-mai, cocoșul de munte rotește, cântă și găinile (sau gotcile) vin pentru împrechere”.

Lipsește educația în rândul copiilor

„Multe dintre opiniile exprimate la noi, mai ales în mediul online, despre vânătoare – ca și despre sectorul forestier – provin din lipsă de informare. Lumea aude, dar nu ascultă. În momentul în care încerci, ca specialist, să explicit ceva, ești discreditat, pentru că cineva a citit pe internet ceva. Ca și la medici… Părerea mea este că educația silvică lipsește în rândul copiilor. Oamenii nu realizează că acum suntem și noi parte din ecosistem. Pentru că omenirea a evoluat, populația a crescut și încet -încet am acaparat teritorii care initial erau ale animalelor… Nu mă refer aici la România, ci la modul general. Așa că va trebui să tratăm acest ecosistem comun ca atare. Suntem parte din el, trăim aproape de animalele de acolo și din ce în ce acaparăm teritoriul lor. Trebuie să ne asumăm asta și s-o gândim foarte atent. Nu vreau să se înțeleagă că le dau dreptate celor care spun că De-aia vin urșii în orașe, că nu mai au păduri. Nici pe departe.

Teritoriul ursului este structurat pe hrană, iar ierarhia lor e bazată pe forță brută. Cel mare își păstrează teritoriul, iar când un urs mai mic intervine în acel teritoriu, este alungat. Prin vânătoare, scoteam din vârful piramidei lanțului trofic exemplarul cel mai puternic. Până la restructurare, până la apariția altui urs puternic, interveneau în acel teritoriu, acum liber, alți urși. Prin vânătoarea de trofee lumea înțelegea urși împușcați postați pe internet, fără să înțeleagă că un fond de vânătoare bun avea doi – trei urși care se împușcau pe an, pentru a restabili o structură și a-i permite ursului să fie în pădure și nu în comunitățile de oameni. Vânătoarea este metoda de a extrage sustenabil și singura metodă de a avea grijă de o specie”, spune Rareș.

Este bine să ascultăm liniștea codrilor…

Pasionat de natură, studentul nostru merge prin păduri de câte ori se poate. „În era aceasta, în care tehnica modernă ne îndepărtează din ce în ce mai tare de liniştea codrilor, este bine să ascultăm această liniște şi să învățăm de la ea. În monumentala tăcere a dimineții, unii îşi cântă dragostea, printre care și falnicul gotcan, Măria sa cocoșul de munte, mândru, triumfal… Cu dansul lui imposibil de imitat, cu strofele lui unice, scrise pe solfegiul zapezii, şi care refuză să facă loc primăverii şi ghioceilor… La aceste lucruri am putea fi mai atenți….

Dar ce aş putea spune eu, un novice al pădurii româneşti despre un simbol al acesteia? Decât… scuze maestre Sadoveanu, scuze, Ionel Pop, scuze, Eugen Jianu…”.