DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

DESCARCĂ APLICAȚIA:

10 C
București
9.1 C
Sibiu
8.3 C
Suceava
7.2 C
Covasna
9 C
Piatra Neamț
8.2 C
Braşov
8 C
Bistrița
9.1 C
Râmnicu Vâlcea
marți, aprilie 23, 2024

Republica Moldova interzice exportul de lemn de foc, rumeguș, peleți

Recomandate

În Republica Moldova a fost interzis temporar exportul lemnului de foc, anunță agora.md. O decizie în acest sens a fost aprobată de cabinetul de miniștri în ședința din 2 martie. Decizia va intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial și va fi valabilă pentru o perioadă nedeterminată.

„Scopul acestor modificări este de diminuare a exploatării producției lemnoase din fondul forestier, în mod special cel gestionat de stat, în contextul obiectivului național de extindere a suprafeței terenurilor împădurite, minimizarea tăierilor ilicite, stoparea exportului fraudulos de masă lemnoasă, și asigurarea populației cu surse de încălzire în localitățile care nu sunt conectate la gazele naturale”, a declarat Iuliana Cantaragiu, ministrul Mediului.

Astfel, din Republica Moldova va fi interzis exportul de: lemn de foc, bușteni, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare; lemn sub formă de așchii sau particule; rumeguș, deșeuri şi resturi de lemn, chiar aglomerate, sub formă de butuci, brichete, pelete sau forme similare.

Autorii proiectului motivează această propunere prin faptul că problema despăduririi în Republica Moldova și defrișările ilegale pun în pericol securitatea statului, în special în contextul crizei energetice cu care se confruntă țara.

Datele statistice cu privire la exportul definitiv de masă lemnoasă, arată că în perioada anilor 2015-2016, cantitatea exportului reprezenta cca 13,3 mii tone per an. În perioada imediată introducerii sistării exportului s-a înregistrat diminuarea cantității exportate cu circa 60%, iar pe parcursul anilor următori s-a atestat revenirea la cantitățile exportate anterior sistării exportului, fapt ce denotă un potențial risc de ocolire e prohibiției existente la export de masă lemnoasă.

Sursa: agora.md

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi