Autor: Mihai Enescu
Pe actualul teritoriu al României, primele împăduriri au fost realizate de Ștefan cel Mare: „Cunoaștem o acțiune de împădurire pe vremea lui Ștefan cel Mare, dar nu pe locul unei foste păduri, ci pe niște întinderi de pămînt goale. E vorba de măsura luată de voievod îndată după victoria din Codrul Cozminului; pe prizonierii leși i-a pus în jug și a arat cu ei mai multe locuri pe care le-a semănat cu ghindă” (Giurescu 1976).
La finalul secolului al XIX-lea, suprafețele împădurite anual au crescut la ordinul miilor (sau chiar zecilor de mii) de hectare. Printre altele, demne de menționat sunt realizările din Oltenia, unde în intervalul 1884-1889 au fost împădurite 1.750 ha de nisipurile zburătoare la Piscul Tunari (Dolj).
În cea de-a doua partea a secolului trecut, suprafețele plantate anual au ajuns la 98.400 ha (1953), 87.200 ha (1974), 85.480 ha (1973), 84.400 ha (1972), motivul principal al creșterii fiind nevoia de a reîmpăduri suprafețele extinse exploatate în epoca SOV-ROM-urilor.
În Oltenia, problema fixării nisipurilor zburătoare prin plantații de arbori, în mod special cu salcâm (Robinia pseudoacacia), datează de peste 170 de ani, primele acțiuni semnificative de împădurire având loc în 1852, la Băilești, județul Dolj, specia fiind introdusă pe actualul teritoriul al României, cu precădere în scop ornamental, în jurul anului 1750.
Și în trecut, dar și în prezent, salcâmul a reprezentat și reprezintă principala armă de luptă împotriva extinderii “Saharei României”. Fiind adus din America de Nord în Europa, în 1601, salcâmul a fost extins repede în arealul european, ajungând să fie plantat, în prezent, în 42 de țări, fiind naturalizat în 32 din acestea și ocupând o suprafață de circa 2,4 milioane de hectare, cele mai întinse suprafețe fiind în Ungaria (465.000 ha), Ucraina (422.000 ha), Polonia (309.000 ha), România (250.000 ha), Italia (233.000 ha) și Franța (195.000 ha).
În actualul context climatic din Oltenia, concretizat prin creșterea acută a temperaturilor medii anuale, coroborate cu scăderea precipitațiilor, deșertificarea se extinde cu pași repezi, acaparând an de an suprafețe însemnate de terenuri agricole. Se estimează că viteza de înaintare a nisipurilor este de 1.000 de hectare anual. Soluția de stopare a acestui fenomen și de fixare a nisipurilor zburătoare constă în extinderea suprafeței plantate cu salcâm. Este suficient să ne uităm la realizările din ultimele două decenii din Oltenia, unde peste 7.000 de hectare de terenuri nisipoase au fost împădurite. Este un exemplu demn de urmat, mai ales având în vedere oportunitățile din PNRR, prin care România și-a asumat crearea unei suprafețe de 56.700 de hectare de păduri noi până în 2026.
Mihai Enescu este asistent universitar la USAMV București și consilier personal în Ministerul Mediului. Este inginer silvic, doctor în Silvicultură, și a lucrat atât în zona de producție, cât și în cea silvică. Din 2011 și până în prezent, a coordonat peste patruzeci de acțiuni de instalare de culturi forestiere pe terenuri degradate aflate în afara fondului forestier, din peste două zeci de județe ale țării, lucrând cu echipe de 100 – 1.000 de voluntari.
