Directorul general adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Până la data rechizitoriului, Romsilva nu a precizat dacă se constituie parte civilă în cauză.
Redăm comunicatul DNA:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
RĂDUȚĂ CEZAR MIHAIL, la data faptelor director al Direcției Silvice Ilfov, în prezent director general adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
CONSTANTIN ALEXANDRU, la data faptelor și în prezent paznic de vânătoare în cadrul Direcției Silvice Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
RADU EMIL, la data faptelor inginer în cadrul Direcției Silvice Ilfov – Compartimentul resurse umane și secretar al Comisiei de verificare a condițiilor de participare și a competenței profesionale a candidaților înscriși la concurs, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpații Răduță Cezar Mihail și Radu Emil, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, ar fi permis, în cursul anului 2016, angajarea inculpatului Constantin Alexandru pe un post de paznic de vânătoare, deși acesta nu întrunea condiția privind pregătirea profesională prevăzută de lege pentru personalul silvic cu pregătire de bază, respectiv absolvirea unei școli profesionale silvice.
Prin acest demers a fost cauzată o vătămare a interesului legitim al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA privind angajarea, în Corpul silvic, doar a persoanelor cu pregătire de specialitate silvică, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru inculpatul Constantin Alexandru, constând în salariul lunar pe care acesta l-a încasat în calitate de paznic de vânătoare.
Ulterior, pentru „favoarea” făcută, inculpatul Răduță Cezar Mihail ar fi primit de la inculpatul Constantin Alexandru un teren în suprafață de 1.168,91 mp, situat în intravilanul comunei Corbeanca, județul Ilfov. “Tranzacția” ar fi îmbrăcat forma unui contract de schimb, inculpatul Răduță Cezar Mihail oferind pentru terenul respectiv un autoturism foarte vechi a cărui valoare era de cel mult 5.000 euro (mai puțin de jumătate din suma cu care inculpatul Constantin Alexandru achiziționase terenul în urmă cu 10 ani).
Până la data prezentului rechizitoriu, ROMSILVA SA nu a precizat dacă se constituie parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei terenuri ce aparțin inculpatului Răduță Cezar Mihail.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Sursa: pna.ro