Iubitorii de vânătoare și pasionații de arme din zona Moldovei vor avea un nou „loc de joacă”: peste o lună va fi inaugurat la Buhuși, Bacău, un poligon ce va avea standuri pentru carabine, pentru pistol, dar și zonă de talere cu parcurs vânătoresc.
Contactat de forestmania.ro, administratorul poligonului a oferit câteva detalii.
„Vom deschide peste o lună, cel mult o lună și jumătate. Ne adresăm persoanelor fizice, civili sau nu, care au peste 18 ani, care dețin un permis de port-armă și care vor avea la dispoziție arme, ținte, linii de tragere. Vor fi arme puternice, carabine, dar și pistoale, vor fi arbalete, arcuri sau pistoale cu aer comprimat pentru începători. Ideea a venit din nevoie, pentru că sunt foarte puține, iar de acest gen nu sunt în zona Moldovei”.
Cel mai probabil, printre viitorii clienți se vor număra și agenții sau ofițerii de poliție, întrucât e cunoscut faptul că la nivel național nu au condiții să exerseze trasul cu arma: Ministerul de Interne efectiv nu are destule poligoane pentru ei.
Pentru o astfel de investiție e nevoie nu doar de bani și de teren, ci și de nervi de oțel. Legile românești sunt pe cât de restrictive, pe atât de ambigue când vine vorba să obții autorizațiile pentru un poligon de tir.
Viitorul poligon de la Buhuși se va întinde pe trei hectare și proprietarul face eforturi pentru a le asigura viitorilor clienți atât accesorii, cât și decoruri și spații atractive și mai ales sigure. Nu s-au stabilit încă nici prețurile, se va porni însă cu oferte promoționale și se au în vedere pachete de servicii, pentru fidelizare.
Exemplu de pachet la Joița
Ca să ne facem o idee, am căutat să vedem ce prețuri se practică la un poligon. Am găsit unul în jud. Ilfov, la Joița, și redăm oferta lor de pe site:
„Pentru dumneavoastră, avem disponibile mai multe poligoane astfel încât, fie că doriți să încercați emoția tirului la talere, reculul pistolului sau al revolverului sau precizia unei trageri la distanță cu arma prevazută cu lunetă, puteți avea toate aceste servicii într-un singur produs – MegaPachet!
Acest serviciu este format din:
A) Pușcă Semiatomată AK, (aparate de ochire mecanice sau optice tip PSL) 7.62 mm – muniție inclusă 10 cartușe
B) Pistol Glock 17 sau 34 – 9 mm Parabellum – muniție inclusă 10 cartușe. Notă: La cerere, pistolul sau revolverul se poate înlocui cu RONI CARBINE CONVERSION fără costuri suplimetare.
C) Revolver Smith& Wesson 357 Magnum/38 Special – muniție inclusă 8 cartușe
D) Carabina FN SCAR 5,6 mm – muniție inclusă 10 cartușe
E) Tir la talere, Pusca FN Browning (sau Tula) – muniție inclusă 10 cartuțe, talere incluse 10.
Total: 500 lei/pachet.
Sursa: huntingfun, poligonjoita.ro
Cand se deschide?
Urmariti pagina lor de facebook
https://www.facebook.com/Hunting-Fun-Poligon-109437971493282