Alexandru Ceaușu – Aly, pentru prieteni – e un tânăr din Vâlcea pasionat de lemnul vechi, de casele vechi și în general de tot ce e vechi. De câțiva ani, pasiunea i-a devenit job de zi cu zi: caută case vechi, șoproane sau foișoare și le salvează de la foc, de la demolări, de la dispariție. Cu un grup de prieteni și cu angajați care mai vin și pleacă, le reinstalează la oameni care știu să le aprecieze. Din fericire, numărul acestora crește.

I se rupe sufletul când ajunge prea târziu, iar frumusețile de grinzi sunt aruncate în grămezi de moloz sau au fost puse pe foc. Pentru el e ca și cum ai arde acte de identitate: „Cine mai suntem noi dacă dăm foc sau distrugem ce am primit de la bătrâni? Ce dăm mai departe?”… Aly nu privește lemnul vechi doar ca materie primă, ci și ca parte a istoriei, cu tot ce înseamnă asta: spiritualitate, credință, tradiție, neam. Spune despre el că e patriot, iar la poza de profil de pe Facebook poartă o căciulă de inspirație dacică.

Aly nu adună doar lemn, ci și vase, oale, lăzi de zestre… Obiecte de gospodărie care au o istorie a lor, dar și a locului de unde sunt și care fac parte din marea istorie a românilor. Le aduce acasă, le curăță, se uită la ele și se minunează… Cum de au rezistat? De unde atâta forță în simplitatea în care au fost făcute?…

„Am văzut cum trăgeau cu tractorul de o casă din asta veche, să o dărâme… Casă de 250 de ani! Aia e o comoară. Eu aș interzice asta prin lege.

Eu le iau, le desfac bucată cu bucată, curăț lemnul și reconstruiesc clădirea inițială. Sunt din ce în ce mai mulți interesați de lemnul vechi, e tot mai căutat. Pentru că e uscat. Azi nu găsești așa ceva. Azi îl usucă forțat. Plus că e foarte-foarte scump. Am avut nevoie să completez la o casă și am găsit în Maramureș ceva ce se potrivea. Mi-au cerut 2.000 de lei pe metrul cub”, povestește Alexandru Ceaușu pentru forestmania.ro.

În ultimii ani și mai ales de când cu pandemia, mulți s-au retras spre case cu curte, să scape de „betoane”. Au găsit vechile case bătrânești și le-au dărâmat, ca să își poată face casă nouă, pe gustul lor, din BCA și cu termopan… Adevărul e că recondiționarea unei case vechi te costă uneori mai mult decât construcția uneia noi.

„Chestia e că așa ceva nu mai găsești. Adică trebuie să fim conștienți de asta. Sunt și unele mici dezavantaje. De exemplu, e foarte greu de lucrat cu lemnul vechi. Ca să bați un cui e nevoie să dai o gaură cu bormașina înainte! Dar se compară ceva cu o grindă peste care au trecut două sute de ani și ea arată încă bine? Toți fac eforturi să dea lemnului acea patină, acea impresie de vechi. Vedeți ce paradox? Noi luăm lemn nou, îl vopsim cu tot felul de substanțe ca să pară vechi și pe cel vechi, autentic, îl aruncăm… Și mai e un paradox: tot se vorbește de economia circulară, de resurse, de protecție a mediului. Și noi nu folosim cea mai importantă resursă regenerabilă, care e lemnul!”, spune Aly.

Sunt în comerț o serie de produse pentru tratarea lemnului, iar Alexandru le știe prea bine. Nu îi plac, dar pe unele le folosește pentru că e spre binele lemnului.

„Lucrez la o casă care a fost construită acum 250 de ani și lemnul e intact. Credeți că dădeau atunci cu vreo substanță din asta? Dădeau cu ulei ars, cu ulei de in. Totul era natural, nu era nimic chimic. Cu de-astea dau și eu. Cum l-au pus ei atunci, exact așa e azi. Am găsit cuie din lemn… La noi destul de târziu au început să apară cuiele și scoabele de metal. Dar pe vremuri își făceau cuie din lemn”, ne mai spune el.

Erau și meșteșugul și materia primă, dar mai era ceva…

„Ceea ce se făcea pe vremuri se făcea bine. Pereții ăia de pământ galben izolau cum trebuie, lemnul era mai bine lucrat, totul era foarte bine îmbinat. Secretul stă în meșteșug și în materia primă, dar mai stă în ceva. În răbdare. Asta aveau ei atunci, răbdare… Să vă mai spun ceva. Am transportat o casă din vârful unui deal, o zonă de munte cu acces dificil. Și am luat și bolovanii folosiți la fundație, la bază. Patru camioane. Am tot stat și m-am gândit: cum i-ori fi dus acolo sus? Că sigur nu aveau camioane atunci. Probabil cu cai, cu boi, dar vă dați seama cât a durat? Dar ei pe vremea aia nu aveau mall-uri și program de divertisment, să se plimbe. Ei munceau. Și, în doilea rând, se ajutau unii pe alții. Acum lucrăm la mine, pe urmă vin și te ajut să facem la tine. Era altceva, se ajutau…”.

Aly a lucrat mult timp afară, în construcții. A plecat din Vâlcea la 18 ani. „Nu știam nici să țin mistria în mână. Am învățat de la alții. Mi-am zis mereu – De ce el poate și eu nu pot? Am furat meserie, că nu te învață nimeni nimic. Dar trebuie să îți și placă. Mie îmi place, îmi place tradiția noastră, îmi iubesc țara, sunt patriot. De-asta și adun rămășițe ce amintesc de cei bătrâni. Poate la un moment dat o să fac un muzeu. Aș putea face!”