Într-o lume tot mai dominată de artificial și tehnologie, există meșteșuguri care păstrează vie legătura noastră cu natura, cu ceea ce-i uman, firesc, arta autentică. Sculptura în lemn este o artă care îmbină armonios atenția la detalii, simțul estetic și puterea, forța fizică. Pentru unii, lemnul reprezintă un simplu material, o resursă ca oricare alta, pentru alții, precum este și artistul despre care vom vorbi în acest material, lemnul este mai mult decât atât – este o sursă de inspirație, o legătură cu divinitatea și o oportunitate de a-și revărsa pasiunea și căldura pe care o poartă în suflet.  

Ioan Ungur ne-a surprins plăcut, fiind de acord să ne povestească despre pasiunea pentru arta de a sculpta în lemn. Pentru că chiar avem cu adevărat nevoie să auzim și vocea oamenilor talentați și nu doar să ne bucurăm de rezultatele muncii lor.  

Sculptura- de la o simplă joacă, la carieră de succes 

Precum ați putut descoperi și în alte materiale, lemnul, de obicei își cheamă aleșii încă din copilărie. 

Domnul Unguru a descoperit sculptura la o vârstă foarte fragedă, tratând-o inițial ca pe o joacă. Deși este o activitate mai puțin practicată de un copil de 10-11 ani, sculptorul și-a însușit-o ca pe ceva firesc, care parcă făcea deja parte din personalitatea sa. 

Ioan Unguru ne-a povestit că a învățat să sculpteze folosind material de esență mai moale, precum lemnul de tei sau cireș. Joaca aparent puerilă a evoluat de-a lungul timpului, școala profesională de sculptură deschizând prima ușă spre drumul artei de a lucra cu lemnul. 

Întrebat despre amintirile din acea perioadă sculptorul ne-a relatat: 

„Aș spune că era o competiție continuă cu mine și colegii mei de clasă, în sensul de a învăța și a progresa cât mai mult și repede în tainele modelării lemnului.” 

Discutând despre originea acestei pasiuni atât de pure, sculptorul nu are o explicație anume, văzând-o ca pe o conexiune specială: 

„Probabil că vine de la Divinitate. Atâta pot sa spun, că am fost atras de căldura lemnului” 

Când îți găsești menirea simți acea căldură, atracție care nu poate fi oprită sau controlată. Un om care vorbește atât de frumos despre ceea ce face, simte, cu siguranță, împlinirea ca artist. „Căldura lemnului’, metaforic vorbind, desigur, rezumă într-un mod fantastic conexiunea pe care o poate avea un om cu lemnul. Lemnul e capabil să absoarbă energia, entuziasmul și căldura artistului și s-o transmită celor care-i admiră lucrările. 

Brâncuși spunea: ,,Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.” 

Ioan Unguru a fost de acord cu această afirmație, precizând, totuși, că arta trebuie să fie înțeleasă de public. Vede lemnul ca pe o forță, căldură, viață, și este absolut firesc să-și dorească ca publicul să-i perceapă munca precum o simte el- ceva aparte, deosebit. 

Sculptorul consideră că bucuria cu care lucrezi este cea care te ajută să progresezi și să continui cu aceeași pasiune ca la început. Sentimentul se amplifică în momentul în care te simți apreciat, când publicul îți admiră felul în care te manifești ca artist: 

„Satisfacția oricărui artist este atunci când vede că oameni sunt încântați de lucrarea lui.” 

Perfecțiunea nu poate fi atinsă în sculptură oricât de exigent ai fi, consideră sculptorul. Deși este  o fire riguroasă și vede exigența ca pe o piatră de temelie a succesului, Ioan Unguru e mulțumit de fiecare creație, văzându-și lucrările ca pe ceva special, în care pune pasiune și suflet. 

Provocări, evoluție și determinare 

Blocajele creative sunt o realitate inevitabilă pentru orice artist, iar interlocutorul nostru nu face excepție. Stresul, problemele cotidiene, nesiguranța, dar și alți factori pot contribui la apariția acestor stagnări din punct de vedere creativ. Totuși, Ioan Unguru a descoperit metode eficiente pentru a depăși momentele dificile. „Eu reușesc să le depășesc, făcând o pauză-  o perioada de liniște și odihnă rezolvă, de obicei, o astfel de situație.”, ne-a mărturisit sculptorul, punând accent pe importanța repausului și a echilibrului în procesul creativ. 

Fiecare lucrare în lemn aduce cu sine o provocare unică, determinată de dimensiunea și complexitatea proiectului, dar uneori și de condițiile de muncă. „Orice lucrare e o provocare,” spune el. Provocările pot varia în funcție de materialele folosite, tehnicile necesare sau chiar de inspirația de moment, dar fiecare proiect contribuie la evoluția sa ca artist. 

Întrebat despre felul în care a evoluat în timp stilul de a sculpta, sculptorul ne-a relatat: 

„Până în anul 2013 am realizat sculpturi de dimensiuni mai reduse și care erau realizate din daltă, în această perioadă am evoluat destul de mult pe acest stil. Începând din anul 2013 am schimbat puțin stilul de lucru și am trecut pe sculptura realizată cu ajutorul motoferăstrăului, adică sculptura cu drujba și de dimensiuni mult mai mari. Cea mai mare sculptură pe care am realizat-o a fost pe un buștean de 13 m lungime și 1,4 m în diametru.” 

Arta de a sculpta în lemn este o moștenire nobilă, iar Ioan Unguru e dispus să ajute pe oricine își dorește să pășească pe acest drum. 

„Eu aș fi dispus să ajut pe oricine, însă, în familie, deocamdată nu are cine să mă urmeze”, ne spune el cu o urmă de regret, dar și cu speranța că această artă nu se va pierde. 

Pentru tinerii sculptori care își doresc să urmeze această carieră, sfaturile sale sunt simple, dar pline de înțelepciune. „Sculptura cere multă muncă și determinare. Dacă muncesc și simt căldura lemnului, atunci sigur o să reușească. Bineînțeles, de fiecare dată când te apuci de muncă trebuie să îți faci sfânta cruce și să spui ‘Doamne ajută!’” 

Referitor la contextul actual, urmați fiind de  pașii rapizi ai tehnologiei, sculptorul nu se simte nicidecum amenințat de o posibilă umbrire a talentului natural, fiind absolut sigur că o mașinărie nu ar putea imita căldura și îndemânarea omului. 

„Tehnologia ajută, pentru că dacă ai sculele potrivite și cât mai performante, ne ajută în realizarea mai rapidă a lucrărilor, dar măiestria și talentul omului nu pot fi înlocuite cu nimic. În realizarea fiecărei lucrări, artistul sau poate mai bine zis autorul, pune puțin suflet, iar acesta este simțit de cel care o privește și o admiră. De aceea, întotdeauna, un lucru realizat de mâna omului e mai prețios decât unul făcut de o mașinărie.”, ne-a relatat sculptorul pe final de discuție. 

Ne-a marcat profund acest simț estetic atât de dezvoltat, recunoștința și empatia de care a dat dovadă Ioan Unguru. Putem spune că acesta este, cu siguranță, un om de succes, de mare valoare. 

Arta însoțită de înțelepciune, credință și multă muncă nu poate naște altceva decât FRUMOSUL. 

Da, astfel de specialiști ne conving cu adevărat că tehnologia, oricât de avansată ar fi, rămâne doar un instrument în mâinile omului. Esența care rămâne și definește ARTA este anume acea „căldură”, care a fost un laitmotiv puternic al acestui material. 

Sabrina Vacari

redactie@forestmania.ro