DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

DESCARCĂ APLICAȚIA:

10 C
București
9.1 C
Sibiu
8.3 C
Suceava
7.2 C
Covasna
9 C
Piatra Neamț
8.2 C
Braşov
8 C
Bistrița
9.1 C
Râmnicu Vâlcea
marți, aprilie 23, 2024

Constantina Miu, 40 de ani în breasla forestierilor: „Am intrat în sector pentru mama, să aibă lemn de foc”

Recomandate

Cu ocazia zilei de 1 Martie, forestmania.ro prezintă un miniserial dedicat femeilor din silvicultură și sectorul forestier. Câteva portrete și povești de viață ale unor doamne care s-au dedicat trup și suflet muncii lor. Astăzi vă prezentăm povestea doamnei Constantina Miu.

În anii ’60, comuna Vitomirești din Olt era, ca multe altele din sudul țării, o localitate săracă. Oamenii se încălzeau toți cu sobe, iar lemnul de foc era greu de procurat. Se duceau, cu mic cu mare, în pădurile din zonă și tăiau câte un arbore și îl împărțeau. Fiecare căra apoi până acasă „bucățile” lui. Nicio creangă nu se risipea. Copiii erau parte la acțiune, că doar aveau mâini și puteau fi de folos. Unul din acești copii se numea Constantina. Gerul pe care îl îndura iernile la pădure îl simte uneori și azi… Odată, pe când avea 13 ani, i s-a lipit pielea de trunchiul înghețat și i s-a desprins de pe mână… Și-a jurat că atunci când va fi mare va avea un loc de muncă de unde să poată aduce acasă lemn de foc. Azi, după o carieră în industria lemnului de peste 40 de ani, poate spune că și-a îndeplinit promisiunea.

38 de kilograme

Clasele I-VIII le-a făcut la școala din comună. La final de clasa a 8-a fetele se pregăteau fie de Pedagogic, fie de Economic. Numai Constantina avea alte priorități.

„Eu eram marcată de efortul inuman pe care îl făceam ca să aducem acasă lemn de foc. Mama mea căra cu spatele și mi se rupea sufletul să o văd. Și eu, copil fiind, mergeam în pădure cu vecini, alți copii… Era cam la un kilometru. Un bărbat din vecini tăia câte un arbore pe care îl împărțeam și apoi luam în spate cât puteam și duceam acasă, pe o potecă pe care o urcam, era o pantă abruptă. Soseam acasă cu mâna înghețată pe lemn și epuizată de drum.

Pe vremea aceea pădurile fuseseră deja naționalizate. Dar fiecare știa unde e pădurea lui, chiar dacă nu mai era a lui… „Luăm de la noi, din pădurea noastră”, spuneau.

Doamna Miu (stânga) și colega de bancă.

În clasa a-VIII-a, deși eram premiantă și fetele mergeau la liceul pedagogic sau economic,  i-am spus mamei că eu o să merg la liceul care primește fete ce vor lucra în domeniul lemnului, ca să pot să le aduc lemne de foc și să nu se mai chinuie”, povestește astăzi doamna Constantina Miu pentru forestmania.ro.

„Doamne ferește!” a sărit ca arsă diriginta când a auzit de Liceul forestier. „Ce să cauți acolo?”

„Pe vremea aceea toți asociau lemnul cu fabrica… Nu exista în zona publică noțiunea de exploatare forestieră. Această chestie era doar pentru cei din branșă. Lumea credea că dacă faci studii legate de lemn ajungi automat într-o fabrică. Diriginta spunea că era păcat ca o elevă premiantă să ajungă la munca de jos dintr-o fabrică grea”.

În practică.

La mare distanță de fetița de atunci, doamna Miu este azi un nume cu rezonanță în sectorul forestier. Un exemplu pentru tinere, un om care a muncit pe brânci pentru mii de angajați din IFET și Gardă și care acum își pune la dispoziție toată experiența celor din sector, în calitate de consilier al Asociației Forestierilor din România – ASFOR.

Întorcându-ne înapoi în timp, trebuie spus că pentru a intra la Liceul Forestier din Vâlcea – cel mai apropiat de casă – trebuia îndeplinită o condiție: să cântărești minim 40 de kilograme…

„Eu aveam 38. Asistenta i-a spus mamei să mă ducă în parc și să-mi dea să beau niște suc, ca să mai atârne la cântar… Am băut 6. Până la urmă tot lemnul m-a salvat. Mi-a dat mama încălțările ei, că aveau talpă de lemn și erau grele… Și așa am putut intra la liceu”.  

Amintire din liceu: Recunoașterea speciilor de arbuști forestieri

Prima mașină cu lemne

Liceul a ținut cinci ani. Se desființaseră școlile tehnice și se făcuseră liceele industriale. Un astfel de liceu era și cel forestier din Râmnicu Vâlcea.

„În anul trei am fost în practică la o secție de exploatare care avea și fabrică de cherestea. De acolo am cumpărat prima mașină cu deșeuri de lemn pentru foc… A venit tata și a luat-o, n-o să uit niciodată acel moment! Dar chiar dacă am plătit acea mașină, tot a trebuit să fac un efort în plus pentru ea. Cu acea ocazie am învățat să bat la mașina de scris. Șeful depozitului avea nuntă și m-a pus să îi bat la mașină textele de la invitații. Cele 200…”, ne spune doamna Constantina.

IFET, ce întreprindere!

La 20 de ani a primit repartiție la IFET Pitești. Una din marile întreprinderi ale statului, cu 5.400 de angajați în mai multe secții.

Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport era împărțită pe regiuni. Cea de la Pitești se ocupa de exploatarea forestieră din județele Argeș, Dâmbovița și Olt.

Sursa foto: Civilizația lemnului în România

„Te duci la secția Pitești”, mi-a zis directorul. M-am dus. Când m-a văzut șeful de secție, să înnebunească, „I-am zis să nu-mi trimită muieri!!”, a strigat el, nervos. Și apoi mi-a spus s-o iau pe culoar, dacă tot m-a trimis directorul, și la capătul lui să intru la Mecanizare, să le pun dosarele în ordine. I-am spus că nu am venit să învârt hârtii… „Du-te să înveți ce facem noi aici”.

După un timp, au zis că trebuie să numească un responsabil cu masa lemnoasă. Pe cine? Pe Constantina.

„Aveam 300.000 de metri cubi de exploatat pe an doar sectorul Pitești. Situația producției avea 24 de pagini și 42 de coloane. Cât s-a tăiat, cât s-a sortat, cât s-a expediat, cât a rămas… Tot. În fiecare lună trebuia făcută și trebuia scris cu creionul chimic. Ca să nu se șteargă. Nu existau mașini de calcul, exista una singură, cu manivelă, din China, la toată secția. Ce chin!”, își amintește doamna Miu.

A început ca normator. Venea după un liceu de specialitate și îi mergea mintea brici. Cel care se ocupa de normare când a ajuns ea acolo avea 7 clase…

A ajuns șef serviciu. Apoi s-a înscris și la Facultatea de silvicultură din Craiova. A devenit inginer. Munca ei era însă aceeași. Doar la salariu s-a simțit ceva-ceva.

Sursa foto: Civilizația lemnului în România

„Munca era foarte grea. Aveam de calculat salariile, tarifele, normele, productivitatea, cantitățile. Un volum de muncă uriaș. Fără calculatoare. La sfârșit de lună venea inspecția de la Banca Națională și făcea controlul. Verifica statul de plată cu cel de funcții. Verifica bonurile de lucru. Le lua prin sondaj, nu știai pe care, deci trebuia să fie totul perfect. „Ați cerut 1,5 milioane pentru sectorul de exploatare. Din ce se compun aceste plăți? întreba. Și verifica fiecare capitol”.

O mare realizare

Ca angajat al IFET aveai dreptul, conform contractului colectiv de muncă, la 5 metri cubi de lemn pe an. Constantina era și ea pe listă.

„Erau alte prețuri, desigur, pentru cei din fabrică. În ziua când mi-a venit rândul, l-am chemat pe tata, să dirijeze mașina spre casă. Nu-i venea să creadă! La un moment dat, aveau deja destule lemne și mi-a zis să nu mai iau. Dar eu nu!… lasă, să fie! Asta a fost cea mai mare realizare a mea, dacă vreți să mă credeți. Că mama mea nu trebuia să mai care lemn cu spatele. Am intrat în sistem pentru mama, să aibă lemn de foc. Aproape 40 de ani cât am lucrat în acest sector mi-am ținut promisiunea: nimeni din familie nu a mai suferit de frig ”.

La „bunicul” Gărzii

Ca multe fabrici, și IFET s-a destrămat, la un moment dat. S-a împărțit în mai multe companii care au dat faliment una câte una. Când fondul forestier s-a divizat în public și privat, a fost creată o instituție cu rol de control pe tot fondul, o structură care se numea Inspectoratul Silvic Teritorial.

„Este bunicul Gărzii Forestiere de azi. Ulterior s-a numit ITRS, adică Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic, apoi ITRSV, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare. Am dat examen la București și am ajuns, în 2000, la IST București, Inspecția Silvică Argeș. Până atunci erau doar exploatare, producție și direcții silvice. Cu această structură s-a adăugat și controlul”.

Un „hoț de lemne”

Constantina a fost în acel birou singura femeie angajată, până a ieșit la pensie.

„Nu am făcut niciodată caz de faptul că sunt femeie sau că aș avea nevoie de tratament special. În schimb, râdeam cu colegii că eu de fapt sunt un hoț de lemne ajuns la control. Le-am povestit cum căram în copilărie cu spinarea, cu mama, din pădure… La Gardă am lucrat 15 ani. Oriunde ai fi, este întotdeauna loc să îți faci și meseria și să fii coleg bun”.

Pasiuni de scorpion

Constantina a găsit loc în viața ei pentru lucruri mai plăcute, mai ușoare, mai frumoase. A fost ghid colaborator în turism. În concediile de odihnă ducea grupuri de turiști în țările din jur. Apoi s-a ocupat si cu apicultura… „Am avut la un moment dat 65 de stupi de care mă îngrijeam singură. Acum mă ocup de grădină și de curte. Am vreo 30 de pomi fructiferi, două bolți de vie, 40 de trandafiri. Îmi place să le fac singură, ca un Scorpion ce sunt”, spune, zâmbind.

Ocolul Pitești, de Ziua Pământului: copii învață să planteze

Este acum, așa cum spuneam, consultant ASFOR. Se uită în urmă, se uită și înainte și e mulțumită.

„Noua generație pornește acum la drum în condiții mult mai bune decât noi. Dar să știți că sunt foarte mulți pasionați de ceea ce fac. Nu poți generaliza, să acuzi în stânga și-n dreapta. Uscături sunt peste tot. Am văzut mulți tineri care își fac treaba excepțional, și-n ocoale private și publice, și în cercetare și în Gărzile Forestiere, și în firme de exploatare. E o lume cu totul specială”.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi