DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

35 C
București
26.2 C
Sibiu
28.5 C
Suceava
27.3 C
Covasna
31.3 C
Piatra Neamț
28.6 C
Braşov
26.5 C
Bistrița
31.4 C
Râmnicu Vâlcea
sâmbătă, iulie 13, 2024

Garda Forestieră Timișoara: amenzi de aproape 150.000 de lei în martie

Recomandate

În luna martie, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au făcut mai multe controale pentru pentru a vedea dacă se respectă regimul silvic în fondul forestier național, anunță pressalert.ro.

 „S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, a circulației materialului lemnos, urmăririi gestionării masei lemnoase și modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare”, a precizat Ciprian Lupean, inspector-șef la Garda Forestieră Timișoara. Aceste controale s-au desfășurat pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, unde are competență instituția. Angajații Gărzii au fost însoțiți de reprezentanții inspectoratelor județene de poliție și jandarmerie. În urma acestor verificări, au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale în valoare de 146.500 de lei.

De asemenea, a fost confiscat un volum total de 160 metri cubi de material lemnos, care valorează peste 183.000 lei. Controalele au scos la iveală tăieri ilegale de arbori cu un volum total de 254,779 metri cubi, valoarea prejudiciului fiind de 70.624 lei. Garda Forestieră Timișoara va transmite documentele către instituțiile abilitate, în vederea efectuării cercetărilor penale. „Au fost efectuate verificări în echipe mixte unde au participat și reprezentanții inspectoratelor județene de poliție și jandarmerie, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale cu o valoare de 51.000 lei, iar ca măsură complementară s-au confiscat 287 metri cubi de lemn în valoare de peste 52.000 lei. Garda Forestieră a identificat suprafețe de fond forestier pentru care nu este asigurată paza. Astfel, împreună cu ocoalele silvice nominalizate, au fost preluate în vederea asigurării pazei 185,49 hectare de pădure”, a mai transmis Ciprian Lupean, inspector-șef la Garda Forestieră Timișoara.

Sursa: pressalert.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi