DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

1.6 C
București
0.2 C
Sibiu
0.3 C
Suceava
-2.4 C
Covasna
0.7 C
Piatra Neamț
-0.4 C
Braşov
-1.6 C
Bistrița
0.8 C
Râmnicu Vâlcea
joi, decembrie 12, 2024

„Stejarii Memoriei”, plantați în comuna suceveană Udești

Recomandate

În urmă cu câteva zile în comuna suceveană Udești a avut loc un moment special: un ceremonial religios și plantarea a 16 „Stejari ai Memoriei”, donați de către Direcțiile Silvice ale județelor Suceava și Bacău. Cei 16 stejari poartă numele localităților sau zonelor în care Armata Română a desfășurat bătălii în Războiul de Întregire a Neamului, relatează glasulsucevei.ro.

Capela „Înălțarea Domnului” din Udești, în apropierea căreia a u fost plantați arborii, este una dintre cele mai reprezentative opere din județul Suceava dedicate Eroilor Neamului și a fost ridicată între anii 1925 și 1936.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai Arhiepiescopiei Sucevei și Rădăuților, iar slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de opt preoți.

„În aceste clipe de restriște, în care suntem greu încercați de o pandemie și un război în vecinătate, a evoca măreția trecutului și faptele memorabile, reprezintă un act de pioasă omagiere a celor care au știut să pună deasupra interesului personal, interesele neamului nostru”, a transmis Academia Română.

Numele stejarilor sunt „Oituz”, „Cireșoaia”, „Coșna”, „Mănăstirea Cașin”, „Valea Uzului”, „Ardeal”, „Carpați”, „Dunăre”, „Dobrogea”, „Neajlov”, „Mărăști”, „Mărășești”, „Nistru”, „Cernăuți”, „Tisa”, „Budapesta” și „Munții Tatra”.

Inițiativa aparține Grupului de acțiune pentru realizarea Ansamblului memoria din Udești, grup condus de col. (r.) dr. Dan Prisăcaru, directorul Muzeului Militar „Ștefan cel Mare” – Filiala Moldova a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.

Sursa: Glasul Sucevei, desteptarea.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi