Miracolul HORA. Locul unde lemnul se transformă în instrumente muzicale

0
944

La 32 de kilometri nord de Târgu Mureș se găsește Cremona României, orașul Reghin. Cu puțin peste 30.000 de locuitori, vechi, cu un amestec de culturi și oameni – români, maghiari, sași – Reghinul contează pe harta României și pe harta prelucrării lemnului românesc prin instrumentele muzicale fabricate aici. Viorile, violele, violoncelele, contrabașii sau chitarele se regăsesc pe tot globul pământesc. Din școli sau din casele amatorilor de muzică, până la marile orchestre.

HORA aparține oamenilor care fac instrumente muzicale.

Fabrica de instrumente muzicale HORA este una din emblemele orașului. Anul trecut a împlinit 70 de ani de existență. 70 de ani de când lemnul brut se transformă miraculos în instrumente muzicale.

Înainte de Revoluție, făcea parte dintr-o mare întreprindere de prelucrare a lemnului. După 1990, când economia s-a schimbat, fabrica HORA s-a desfăcut din construcția mare, apoi s-a privatizat prin metoda MEBO. Adică acțiunile au fost cumpărate de angajați.

„Era cea mai bună soluție ca fabrica să rămână a celor care au muncit și i-au adus renumele de care se bucura”, spune Nicolae Bâzgan, directorul general. „Am căutat să îi aducem pe toți în această construcție. Am mers și la pensionarii noștri, aveau celebrele cupoane, și i-am sfătuit să investească aici pentru că lor le datorăm ceea ce suntem”, continuă domnul Bâzgan.

„Nu aruncăm nicio bucățică de lemn, folosim tot!”

Vizităm fabrica însoțiți de directorul tehnic, Dorin Man. A studiat la Facultatea de Industrializarea Lemnului din Brașov. Ne arată depozitele, apoi linia de producție. HORA cumpără lemn pentru o perioadă mai lungă.

Mergem pe firul producției. De la prelucrarea inițială, trecem prin secțiile în care se lucrează fața instrumentelor, spatele, apoi gâturile, finisajele, vopsitoria, lăcuirea, montajul accesoriilor. De la buștean, la vioară sau chitară, lemnul trece printr-un proces complex și minuțios de prelucrare extrem de fină.

Aproape 200 de lucrători au avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 4 milioane de euro. „Din păcate, școala românească nu mai produce meseriași”, spune domnul Man. „Învățământul dual ține de forța companiilor care vor să-și crească resursa umană. Câte companii pot cu adevărat să susțină o școală?… Așa că avem o problemă cu oamenii calificați…”, mai spune el.

Dar e foarte mândru de eficiența fabricii. „Nu aruncăm nicio bucățică de lemn, folosim tot. Bucățile mai mici se prelucrează și ele. Iar ce nu se poate prelucra, ardem în centrală și producem agentul termic de care avem nevoie în fabrică. Și încălzim și un cămin pentru muncitori aflat în apropiere”.

În curte, un adevărat mini-parc dendrologic. „Domnului Bâzgan îi plac arborii, a adus și a plantat aici peste 80 de specii. Avem de toate: tei, ulm, mesteacăn, paulonia – dar nu cel pe care îl găsim pe toate drumurile.”

„HORA a fost o privatizare reușită pentru că s-a bazat pe respect.”

Nicolae Bâzgan are 80 de ani. De profesie, e inginer mecanic. Spune că soluția privatizării prin metoda MEBO s-a potrivit fabricii HORA. „Nu e o fabrică obișnuită. Produsele noastre au un atribut special – cântă. Așa că toți cei care lucrau aici aveau dreptul să devină acționari. Iar structura acționariatului este și acum una în favoarea muncitorilor”.

Într-o țară cu nenumărate eșecuri în materie de privatizare, HORA este o excepție pozitivă. Întrebăm cum va fi HORA peste 5 ani? Dar peste 10?

„Cât respir, sper…”

„Dum spiro, spero”, răspunde, zâmbind. „Cât respir, înseamnă că sper. Este o propoziție în latină atribuită lui Cicero… E greu să răspund cu optimism în condițiile în care trăim azi în mai multe crize suprapuse și avem o problemă a resursei umane. Dar eu sper că filarmonicile lumii nu se vor opri din cântat, iar copiii, deși sunt puternic influențați de muzica nouă și de tehnologiile care le permit să asculte muzică pe telefon, vor găsi câțiva dascăli care să îi îndrume spre muzică. Muzica este o artă universală care a contribuit și contribuie la evoluția spirituală a speciei noastre. Deci, oricât ar fi de greu, sper…”

La plecare, ne invită într-o sală de ședințe tapetată cu chitare. O bucurie pentru orice privitor. Acolo îl așteaptă Beke Istvan, profesor de chitară de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Profesorul mulțumește pentru sprijinul primit de la fabrica HORA în realizarea Festivalului Internațional de Chitară Harmonia Cordis, de la Târgu Mureș. I-a adus domnului Bâzgan o chitară HORA semnată de celebrul chitarist Al Di Meola.

Îl rugăm să ne cânte ceva. Acordează instrumentul și interpretează melodia Home, de Andrew York. Ascultăm și filmăm în liniște. Domnului Bâzgan i se umezesc puțin ochii. „Dum spiro, spero”… Ascultăm și ne ridicăm deasupra Reghinului, așa cum muzică adevărată ridică pe oricine deasupra pământului…

Acest reportaj este un preludiu la un film documentar aflat în pregătire și produs de Asociația Forestierilor din România – ASFOR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.