DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

14.8 C
București
14.1 C
Sibiu
15.3 C
Suceava
12.9 C
Covasna
15.1 C
Piatra Neamț
12.4 C
Braşov
13.7 C
Bistrița
14.8 C
Râmnicu Vâlcea
vineri, iulie 18, 2025

O nouă Conferință ASFOR: finanțarea europeană a industriei de prelucrare a lemnului

Recomandate

Asociația Forestierilor din România – ASFOR organizează pe 28 aprilie, la Vâlcea, o nouă conferință. Tema – fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului.

Nu întâmplător, a fost aleasă ca gazdă firma Haty Wood, care a implementat mai multe proiecte din fonduri europene pentru a-și mări capacitatea de producție și a diversifica oferta.

Redăm comunicatul ASFOR:

„Așa cum am promis, organizăm în fiecare lună o Conferință dedicată sectorului forestier din România. ASFOR, în calitate de reprezentată a breslei forestierilor, militează pentru modernizarea sectorului forestier românesc. În contextul crizei economice, a problemelor generate de războiul din Ucraina, lemnul românesc este o pârghie a rezistenței economice a țării, iar administrarea profesionistă a pădurilor – o componentă esențială pentru un viitor durabil. 

Am fost la Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești unde am vorbit cu tinerii despre viitorul profesiunii lor. La Sfântu Gheorghe, Covasna, am organizat Conferința  „Modernizarea sectorului forestier – programe de finanțare”, în care am arătat opțiunile de finanțare pentru utilaje forestiere prin Planul Național Strategic și pentru dotarea școlilor cu simulatoare, cu finanțare prin PNRR.

Luna trecută, la 24 martie, am ținut o Conferință ASFOR chiar în pădure. Am urmărit operațiunile forestiere de la recoltare până la transportul în platforma primară și am organizat o demonstrație în teren, arătând cum se poate produce biomasă chiar în zona platformelor de exploatare a lemnului din pădure.

Pe 28 aprilie vom vorbi despre finanțarea europeană a sectorului forestier și de prelucrare a lemnului. Fondurile europene sunt o resursă extrem de importantă pentru dezvoltarea companiilor românești din sectorul prelucrării lemnului. Adaptarea la cerințele pieței actuale nu se poate face fără modernizarea industriei, digitalizarea acesteia și creșterea calității și valorii produselor.

Cum se scriu proiectele pe fonduri europene? Cum se gândesc schemele de dezvoltare și, mai ales, cum se gestionează un proiect cu finanțare europeană? Sunt întrebări la care vor răspunde specialiștii și invitații ASFOR.

Avem nevoie de finanțare pentru valorificarea superioară a lemnului. Aceasta este una dintre soluțiile de creștere a economiei românești, o soluție care răspunde și comandamentelor de reducere a CO2.

Temele Conferinței sunt:

  • Proiectele de finanțare europene
  • Valorificarea superioară a lemnului
  • Modernizarea industriei, singura soluție de creștere în piață
  • Management și leadership în companiile românești din sector
  • Un model de succes: Haty SRL.
Adriana Manea, manager Haty Wood

Vor participa, ca la fiecare eveniment pe care îl organizăm, antreprenori și manageri din sectorul de prelucrare a lemnului, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, membri ai organizațiilor de mediu, jurnaliști. La acest eveniment, echipei noastre i se vor alătura și experți în realizarea de proiecte pe fonduri UE.

Conferința va începe la ora 11.00 și se va desfășura la fabrica de prelucrare a lemnului Haty din Băbeni, lângă Râmnicu-Vâlcea”, se arată în comunicatul semnat de președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă.

Detalii despre produsele Haty Wood, AICI.

Sursa: asfor.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi

ForestMania
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.