A doua ediție a programului „Hunters Share the Harvest” din Massachusetts, SUA, a fost un real succes, mii de porții de carne de cerb fiind distribuite către asociații de caritate.
„Hunters Share the Harvest” este un program creat încă din anii 90 în mai multe state americane și a fost extins pentru a facilita donațiile. Vânătorii pot dona doar procesatorilor autorizați, avantajul fiind că cei care donează un cerb întreg sunt scutiți de taxele de procesare, iar cei care donează cel puțin 15 kilograme primesc o reducere de 50 de dolari la taxa de procesare.
Martin Feehan, liderul proiectului, a subliniat beneficiile programului: „Hunters Share the Harvest este cu adevărat o soluție câștigătoare pentru toată lumea. Nu numai că furnizează mese celor în nevoie, dar și ajută pădurile noastre, reducând impactul cerbilor și promovând creșterea puieților de arbori. Vânătorii joacă acest rol important în conservarea pădurilor și în a furniza hrană comunităților noastre”.
Vânătorii din Massachusetts au donat deja sute de kilograme de carne de cerb familiilor aflate în dificultate, în cadrul programului „Hunters Share the Harvest” al MassWildlife. De la deschiderea sezonului de vânătoare a cerbilor, la începutul lui octombrie, peste 750 de kilograme de carne de cerb au fost donate, echivalentul a peste 3.000 de mese. Această cifră impresionantă reprezintă deja o dublare față de anul precedent, când programul a fost lansat ca pilot, cu doar 1.500 de mese donate.
Mark Tisa, directorul MassWildlife, a subliniat importanța acestor donații, afirmând: „Faptul că am dublat deja numărul meselor donate anul trecut, cu două luni de sezon de vânătoare a cerbilor rămase, este incredibil.”
Insecuritatea alimentară este o problemă semnificativă în Massachusetts, afectând peste 15% din gospodăriile din stat. Carnea de cerb, o sursă organică și sănătoasă de proteină slabă, a adus multe zâmbete pe fețele oamenilor. Prin intermediul programului „Hunters Share the Harvest”, carnea ajunge la programe alimentare partenere, inclusiv „Food4Vets” al Fundației de Suport Militar din Massachusetts.
Sarah Fecteau, director financiar al fundației, a subliniat impactul pozitiv al acestor donații: „Carnea de cerb donată a fost foarte populară printre clienții noștri anul trecut. Aceasta înseamnă foarte mult pentru veterani și familiile militare active care pot veni și obține carne proaspătă și sănătoasă.”
Sursa: mass.gov
Detalii: sharedeer.org