Wisconsin este singurul stat din America unde se compensează uciderea unui câine de vânătoare de către lupi sau se achită contravaloarea intervențiilor medicale veterinare, în caz că e rănit. Potrivit nationalgeographic.com, proprietarul poate primi până la 2.500 de dolari dacă lupul ucide câinele.

Compensarea pentru animalele ucise de lupi sau urși este valabilă în multe state, dar se referă la animalele din ferme. Fish & Wildlife Service alături de Departamentul Agriculturii gestionează aceste cazuri și fac plățile către fermieri, dar Wisconsin este singurul stat care a acordat bani și pentru câinii de vânătoare și o face și azi.

Politica de compensare nu este una nouă. Odată cu creșterea numărului de lupi, în anii ’70, statul a introdus o plată pentru vânătorii ai căror câini au fost uciși sau răniți, ca o „modalitate de a crește toleranța pentru lupii aflați pe peisaj”, după cum spune Brad Koele, un specialist în fauna sălbatică de la Departamentul de Resurse Naturale.

Vânătorii din Wisconsin au primit 39.500 de dolari doar în 2022 pentru câinii uciși de lupi, iar până în prezent, Departamentul de Resurse Naturale a plătit aproape 1 milion de dolari pentru câinii uciși, precum și alte sute de mii de dolari pentru a ajuta proprietarii să acopere facturile de la clinicile veterinare pentru câinii răniți.

O hotărâre judecătorească federală din 2022 a întărit Legea privind speciile pe cale de dispariție, inclusiv lupi. În urma acestei decizii, statul a anunțat că formarea câinilor „pentru urmărirea și atacarea lupilor nu este permisă”. Wisconsin are aproape o mie de lupi — o populație sănătoasă, potrivit Departamentului de Resurse Naturale.

Cum funcționează compensarea?

Vânătorii încep, în luna iulie, să-și antreneze câinii pentru a urmări urșii. Sezonul de vânătoare legală are o durată de o lună și jumătate, care începe în septembrie. Atunci, puii de lup ies din ascunzătoarea lor, iar adulții sunt pregătiți să-și protejeze urmașii de orice amenințare, inclusiv câinii de vânătoare.

Cei care protejează lupii susțin că sunt suspect de multe compensații și că din păcate lupii nu se pot cățăra în arbori, ca alte animale, și aleargă până la epuizare din calea câinilor.

Când sunt la vânătoare de urși, majoritatea vânătorilor își urmăresc câinii prin sisteme GPS montate pe zgardă. Când câinele e atacat de lup, un vânător poate depune o cerere la Departamentul de Resurse Naturale. Agenția Wildlife Services a USDA investighează apoi locul unde s-a întâmplat și evaluează dovezile, cum ar fi urmele de animale, excrementele și urmele dinților de pe câinele mort sau rănit.

În 2022, un vânător a primit peste 10.500 de dolari pentru îngrijirea rănilor câinelui său, conform unor surse ale National Geographic.

Pe site-ul Departamentului de Resurse Naturale din Wisconsin e postat un anunț prin care vânătorii sunt îndemnați să fie mai precauți dacă intenționează să vâneze în anumite zone frecventate de lupi.

Cei care se opun acestei politici a compensărilor acuză că vânători din alte state vin în Wisconsin tocmai pentru aceste plăți. Ei spun că vânătorii sunt un grup foarte puternic, ce face lobby la nivel înalt și care investește în această activitate de lobby sute de mii de dolari.

„De ce să avem un program de asigurare pentru activitatea recreativă a cuiva? Dacă am mers pe traseele de drumeții ale statului și mi-am sucit glezna, statul nu o să-mi ramburseze îngrijirile medicale”, argumentează ei.

Pe de altă parte, vânătorii spun că a-i acuza că își pun câinii în pericol pentru bani e cea mai mare aberație. „Acest câine, dacă mi-l cere cineva să i-l vând, nu l-aș da pentru toți banii din lume. E ca și cum m-ai întreba cât cer pentru copilul meu”.

„O comparație cu situația din România practic nici nu există”

L-am întrebat pe președintele Asociației în Beneficiul Vânătorilor și Activitătii de Vânătoare (ABVAB) care e situația în România.

„O comparație cu situația din România practic nici nu există, atăt timp cât la noi nu există compensații nici măcar pentru câinii uciși de haitele de lupi în gospodăriile pe care le păzezc noaptea.

În statele americane vânătoarea contează, are un rol bine stabilit și înțeles de către populație, iar vânătorii reprezintă o grupare socială respectabilă, la fel și câinii acestora.

Cultura chinologică în România eate departe de a avea o minimă organizare, nici nu poate fi vorba de un nivel acceptabil”.

Sorin Gîrjan: „A oferi la noi compensații financiare pentru un câine de vânătoare pare o utopie”

Scriitorul Sorin Gîrjan, cunoscut și apreciat de cei din lumea silvică, cinegetică și literară, este un mare iubitor de câini. I-am cerut un punct de vedere pe tema compensațiilor din Wisconsin și a situației de la noi. Redăm răspunsul dumnealui:

„Bravo lor!…E acolo, indiscutabil,  vorba de o altă abordare, de raportare corectă (la necesitățile lor) la utilitatea socială a vânătorii și, odată cu asta, a câinilor de vânătoare. Oricât de hulit aș fi (fiindcă sunt vânător) consider că pentru orice societate normală „la etajul superior” vânătoarea (dincolo de exercitarea unei pasiuni individuale sau a unei culturi de grup) are și o componentă utilitară puternică.  E, dacă vreți, parte a ceea ce ajută, face bine relației om – sălbăticiune, intervine constant în păstrarea echilibrului acestei relații și decisiv, ori de câte ori animale sălbatice devin un pericol, real sau potențial. Avem și în Europa (nu doar în Statele Unite ale Americii) mari comunități umane pentru care vânătoarea nu este nicidecum ceva ce merită a fi blamat, batjocorit. Ba dimpotrivă!…Suedia bunăoară, și nu doar ea…Toate acestea însă au ceva în comun: ne sunt mereu oferite exemplu ori de câte ori vine vorba de calitatea vieții oamenilor lor (a oamenilor prioritar  vieții sălbăticiunilor…) fiind țări cu conducători și cetățeni normali la cap, ca să o spun de-a dreptul.

A oferi la noi compensații financiare pentru un câine de vânătoare omorât în timp ce făcea o muncă utilitară cu efect benefic societății pare o utopie. Și așa va și rămâne. Deși câinii de vânătoare, câinii ce apără și însoțesc turme de animale, cei însoțitori de persoane cu incapacități fizice, câinii salvatori, cei utilitari în totalitatea lor, muncesc pentru mai binele vieții întregii comunități nu doar pentru acela al vieții stăpânilor. Pentru ca să facă asta, toți acești câini costă foarte mult, proprietarii investind serios atât în educația lor specializată cât și în susținerea zilnică a traiului lor. Cine are câine, nu slugă pe patru picioare, știe cu siguranță asta. Așadar, ar merita atunci când „cad la datorie” (în timpul muncii lor „publice”) aceste compensații. Sub diferite forme însă, la noi sunt plătiți „ucigașii”, lupii și alte răpitoare.

Să mai spunem însă ceva: condiția, după opinia mea, ca să primească aceste compensații proprietarii câinilor, nu ne caracterizează. Și sunt elegant când spun asta…Și anume: să fie deținuți legal și corect folosiți.  Altfel?…Altfel,  o asemenea măsură ar îngreuna și mai mult haosul existent. La noi nu se dau corect compensații pentru moartea și schilodirea oamenilor de către sălbăticiuni, cum s-ar da atunci pentru o „javră”  (cum adesea e percepută de ignoranții care ne conduc viața) de vânătoare, folosită ca să hăituiască spre moarte „bietele animăluțe sălbatice”, fie că vorbim  de mistreți, lupi, ursuleți…

Repet: bravo lor, celor din Wisconsin. Nouă?…Ceea ce zic legiuitorii că merităm,…mai nimic! Din păcate”.