Icoana este o „Evanghelie vizuală”, spune teologul Paul Evdokimov, care a scris și o carte despre chipurile pictate ale sfinților – „Arta icoanei. O teologie a frumuseții”. Pentru icoană ai nevoie de mult, dar și de puțin… Puține materiale, dar multă muncă, mult talent. O stare anume. Canon. Tehnică. Duh…
Toate acestea le vezi pe pereți întregi într-un fost sediu de cooperativă agricolă de producție din micul sat Coșeni din județul Covasna. Transformat în spații mari și frumoase, fostul CAP este, de peste 30 de ani, sediul firmei „Artizanat Opaiț”, unul dintre primele SRL-uri create în județ după Revoluție.
O candelă
Florin Opaiț a iubit arta dintotdeauna. A trăit, însă, mulți ani în comunism, ceea ce l-a limitat… Arta nu era pe placul „orânduirii”, al clasei muncitoare ajunse la putere și care construia socialismul fără carte și fără spirit. Arta era pentru elite, iar noi nu le prea mai aveam… Florin Opaiț a încercat să facă tot ce s-a putut, a lucrat el însuși obiecte, a cumpărat altele, s-a înconjurat de ele. Și-ar fi dorit un atelier de icoane. Ce luminează sufletul omului în întunericul din jur, dacă nu o icoană? trebuie că-și spunea el, un om credincios… După Revoluție, și-a putut îndeplini visul. A înființat o firmă care să facă atâtea icoane încât în fiecare casă să fie măcar una. Să nu mai fie întuneric… iar numele lui s-a potrivit perfect!
„Ceea ce vedeți aici este un fost sediu de CAP. Am cumpărat terenul și clădirile, care erau într-un stadiu avansat de degradare. În timp, cu mult efort, cu multă muncă, le-am reconstruit”, povestește, pentru forestmania.ro, Codruț Opaiț, fiul lui Florin.
Alături de fratele său, Dragoș, ei conduc acum firma înființată de tatăl lor. Bătrânul s-a prăpădit, dar copiii lui i-au respectat dorința și au dus firma acolo unde visa…
Curtea e mare, are multe hale. Printre ele, umblă liberi vreo zece păuni.
„Avem partea de depozitare, pregătire și prelucrare a lemnului. Se fac niște panouri din lemn care sunt tratate și pregătite pentru pictură”, ne spune Codruț și ne explică ce vedem.
„Cumpărăm lemnul și îl lăsăm să se usuce cu anii. După care, la timpul potrivit, e pregătit. Folosim în general lemn de brad”.
Nimic nu începe la nivel mare.
„Începutul a fost în anii 90, suntem una dintre primele firme din județ. Activitatea a început la nivel foarte mic… erau unul – doi pictori școlarizați nu de noi, ci de un domn căruia îi datorăm începuturile, după care lucrurile au evoluat firesc”.
În 30 de ani, schema de personal s-a mărit. S-a pliat pe creșterea comenzilor.
„Icoana nu este doar un obiect religios, ci și artizanal, care face parte din tradiția populară. Meșterii noștri populari au pictat dintotdeauna icoane. Icoana este artă populară”, subliniază Codruț.
Teologii spun că icoana este o uniune Cuvânt-Imagine. O realitate spirituală.
Dar ce înseamnă spiritual? „Tot ceea ce, sub acţiunea Duhului Sfânt, ne vorbeşte de Dumnezeu, ni-L aminteşte, ni-L comunică, ne duce la El, ne face asemenea Lui.” (Thomas Spidlik, Marko Ivan Rupnik, Credinţă şi Icoană).
„Icoanele pe care le facem noi, bizantine, au ajuns la un anumit nivel. La un anumit standard. Asta se face cu talentul pictorilor”, subliniază Codruț Opaiț.
„Noi aici putem spune că avem o școală de pictură, fără să exagerăm. Chiar un absolvent de Arte plastice care vrea să picteze o icoană după canoanele bizantine, trebuie mai întâi să învețe. Noi stăpânim o tehnică, pe care am dus-o, în 30 de ani, la performanță”.
Afacerea s-a dezvoltat în mod natural, fără intervenții forțate. Casă după casă, fiecare a vrut o icoană. Apoi a mai vrut una pe care s-o dea în dar. Cel care a primit darul, a vrut să dăruiască una, la rândul lui.
„La început făceam 10 pe lună. Acum ne apropiem de 1.000, care merg la export, în Italia, Polonia, Grecia, Germania, în diverse locuri din Europa. Avem distribuitori. Nu mergem din ușă în ușă să vindem icoane”.
I-am spus că e ciudat să faci afaceri cu icoane… „Nu este neapărat un business. Dar icoana trebuie să ajungă la credincios. Cum ajunge? Se vinde”, ne-a răspuns reprezentantul firmei.
La ei programul nu e ca peste tot. Ca să pictezi, ai nevoie de o stare anume. Nu ești la fabrică. Sunt ore în șir de lucru minuțios pentru a reda chipul unui sfânt. Care trebuie să transmită ceva și trebuie să fie „cumva”…
„Avem o echipă de 20 de angajați. Mai vin, mai pleacă. Mulți, după ce învață să picteze la noi, pleacă și pictează în Grecia.
Toate icoanele care se pictează la noi trec printr-un filtru, printr-o comisie, pentru că trebuie să îndeplinească anumite condiții de estetică și canon în primul rând. Abia după aprobarea acestei echipe, icoana poate pleca mai departe”, explică gazda noastră.
Ce este „canonul”? Canonul se bazează pe concepţia că icoanele trebuie să facă vizibilă realitatea divină invizibilă. Prin icoane trebuie să respire totdeauna transcendentul. Aceasta este nota caracteristică pentru întreaga iconografie ortodoxă bizantină, notează Mirela Ienculescu în lucrarea „Icoana- chipul sacrului”.
Au vrut frații Opaiț să preia firma de la tatăl lor? „O astfel de afacere nu se lasă să dispară… Ea trebuie continuată. Mai ales că suntem foarte cunoscuți în această lume a icoanelor. A fost dorința tatălui meu să continuăm. Noi am preluat din mers, pentru că ani la rând am fost alături de tata”, răspunde Codruț.
Icoane din micul Coșeni, la Vatican
„La vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România am fost solicitați de ordinele călugărești din țară să creăm câteva icoane care i-au fost dăruite și care sunt acum la Vatican. E o recunoaștere a calității, a ceea ce facem”, ne spune Codruț Opaiț. De altfel, multe din creațiile lor au ajuns la „celebrități”. Nu este ceva care să îi preocupe sau cu care să se laude. Înconjurați de atâtea chipuri severe de sfinți, frații Opaiț sunt modești.
Lemn recuperat din dărâmături
Nu doar piese de mobilier se fac din lemnul recuperat de la demolări, ci și icoane. Cei de la „Artizanat Opaiț” pictează pe astfel de lemn, care e tratat temeinic înainte.
Icoana pare foarte veche, lemnul având acel aspect antichizat.
Ne-am îndepărtat azi de multe lucruri bune care erau cândva. Sobrietatea icoanei, asceza ei, e unul dintre acele lucruri.
„Icoane au început să facă și chinezii. Nu ne mai miră că apar tot felul de… chestii. Credincioșii iubesc icoanele, dar nu au o educație în a aprecia una valoroasă. Sunt oameni care preferă să vadă un Iisus cu ochi albaștri, transparenți, despre care spun că e o icoană frumoasă. Noi nu putem educa publicul în materie de icoane. Dar cei care știu, pot face distincția între kitch și o icoană bizantină.
Icoana bizantină nu e o fotografie, ci e o icoană spiritualizată, care transmite niște lucruri, niște simboluri…
Observăm și noi că părintele Arsenie Boca a ajuns un fel de star de cinema, peste tot apar poze cu el, insigne… Lucrurile se vulgarizează, dar nu e vina noastră. Noi încercăm să ținem o rânduială. Pentru că în momentul în care nu o mai faci, lucrurile degenerează și ajungem să punem tot felul de bazaconii în casă, de tipul Iisus cu becuri… se poate ajunge la orice”, ne mai spune Codruț Opaiț.
Biserica reprezintă „cerul pe pământ”, spaţiul sfinţit, dumnezeiesc, spune dogma. În biserică, orice credincios respiră calmul, liniştea, bucuria şi pacea duhovnicească. O face și datorită chipurilor zugrăvite pe pereți, icoanelor de pe catapeteasmă. Dar icoanele se pictează după model și au tehnicile lor speciale.
Paul Evdokimov explică: „Ochii mari, cu privirea fixă, parcă văd dincolo de lume. Faţa concentrată în privire, este ca luminată dinlăuntru de un foc ceresc, pentru că prin ea străbate şi priveşte propriu-zis duhul. Buzele subţiri sunt lipsite de orice senzualitate (patimi, lăcomie), căci sunt făcute parcă numai pentru a cânta laude, a primi Euharistia şi a da sărutul păcii. Nasul este tratat printr-o linie curbă, fină; fruntea largă şi înaltă sugerează gândirea contemplativă. Culoarea închisă a feţei suprimă nota carnală şi naturalistă. Trupul nemişcat face ca toată forţa să se concentreze pe chipul sfântului, ca o revelaţie a duhului”…
Ne apără icoana de spiritele rele? l-am întrebat pe Codruț Opaiț. Ne-a dat un răspuns simplu: „Icoana apără casa dacă oamenii din acea casă cred în puterea ei”.
