DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

12.8 C
București
7.2 C
Sibiu
6.4 C
Suceava
6.9 C
Covasna
5.7 C
Piatra Neamț
7.4 C
Braşov
5.9 C
Bistrița
9.5 C
Râmnicu Vâlcea
duminică, octombrie 13, 2024

Un urs a intrat în curțile din Tazlău, a distrus stupi și a ucis o oaie. AVBAV explică fenomenul

Recomandate

Locuitorii comunei Tazlău din Neamț stau cu frica în sân după ce un urs a intrat în curțile lor. Acum câteva zile au găsit niște stupi distruși, iar azi-noapte a omorât o oaie.

Proprietarul gospodăriei a sunat la 112 pentru a anunţa prezenţa ursului, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de la Jandarmerie.

„La sosirea echipelor de intervenţie la faţa locului, acestea au constatat faptul că ursul era fugit în pădure, precum şi faptul că a distrus un gard şi a omorât o oaie dintr-o gospodărie”, a precizat prefectul Vasile-Adrian Niţă, citat de Agerpres.

Jandarmii au rămas în zonă până azi-dimineaţă pentru a se asigura că ursul nu se întoarce în localitate. 

Primarul Ion Nechita a declarat aseară: „Ursul este în grădinile caselor din zona Brosturatu, spre pădure. Este zonă de intravilan. Așteptăm să vină jandarmii. Dar poate ursul se duce în pădure, până atunci. A mai fost un urs care a distrus niște stupi, acum câteva zile”.

Purtătorul de cuvânt al Jandermieriei Neamț, Magda Muraru a precizat că o echipă de jandarmi a fost trimisă de la Piatra Neamț pentru a goni animalul spre pădure.

Asociația Vânătorilor explică fenomenul

La solicitarea forestmania.ro, președintele Asociației în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare (ABVAV) explică de ce se întâmplă astfel de evenimente tragice.

„Se întâmplă toate astea din cauza faptului că la Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor sunt funcționari care refuză să legifereze vânătoarea ca parte integrantă a managementului carnivorelor mari, rostogolind o idee falsă, inventată de către ecologiștii de tastatură, cum că Uniunea Europeană nu ar fi de acord cu asta!

Noi, Asociația în Beneficiul Vânătorilor și Activității de Vânătoare, lucrăm la plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 723/04.04.2022 pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție în cazul speciei urs brun, prin care vom cere acordarea cotei de intervenție și prevenție la specia de urs brun, prin vânătoare ca parte integrantă a managementului populației de urs brun, pentru următoarele motive:

  • asigurarea integrității fizice și psihice a cetățenilor, a bunurilor materiale și animalelor domestice ale acestora
  • menținerea numărului optim a populației de urs brun și conservarea speciei 
  • exploatarea durabilă a resursei naturale regenerabile, în vederea amortizării cheltuieilor pentru gestionarea fondurilor cinegetice.

Statul român trebuie sa înceteze să facă referire la acea Directivă Habitate, pe care a acceptat-o așa cum a fost concepută cu mult înaintea aderării României la Uniunea Europeană, eventual să facă eforturile necesare pentru a o schimba, în funcție de realitatea din țara noastră!

Este absurd ca unele state să ne ceară nouă să protejăm mii de urși, când aceleași state au scăpat în mod deliberat de această specie, refuză orice cerere de relocare și nu sunt obligate prin aceeași directivă la refacerea populației speciei!”, a declarat președintele ABVAV, Adrian Liviu Lică.

Ultima oră: urs lovit de o mașină pe DN1, lăsat în agonie

Un alt eveniment tragic a avut loc chiar în această dimineață pe DN1, lângă Arpașu de Jos, Sibiu: un urs a fost lovit de o maşină, însă poliţiştii nu au mai găsit autovehiculul care a rănit animalul. „Ursul va fi tranchilizat, examinat şi ulterior se va decide de către comisie (ce se va întâmpla cu ursul n.r.)”, a explicat Şerban Ţichindelean, șeful DSV Sibiu.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Sibiu, ursul a fost găsit în agonie, a pierdut mult sânge şi are mai multe traumatisme.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi