O doborâtură de vânt a culcat la pământ o parte din pădurea Composesoratului Văcărești din județul Harghita. Composesoratul a căutat finanțare pentru a reîmpădure și a reușit să găsească fonduri. A întocmit un plan de plantări ce va fi derulat în cinci ani. Interesant este că toți puieții plantați provin dintr-o pepinieră care produce numai puieți forestieri containerizați.
La finalul săptămânii trecute au fost plantate primele fire.
În viitoarea pădure vor fi 2.500 de arbori de foioase (stejar, fag și paltin) și 7.500 de molid.
„Este un proiect mai amplu, derulat prin Fundația Pădurea de Mâine, care presupune atât plantarea celor 10.000 de puieți, cât și acțiuni educative. Finanțarea a primit-o composesoratul, care a contribuit cu 15% din sumă. La acțiunile de plantare participă voluntary din comună. Noi am venit în proiect în calitate de producători de puieți”, a explicat, pentru forestmania.ro, Attila Abraham Istvan.
El deține în comuna Văcărești o pepinieră în care produce 500.000 de puieți containerizați.
La acțiunea de plantare au participat localnicii din sat, alături de președintele composesoratului, Szőcs László.
Dar și de unul dintre „piticii” satului!
Odată plantat, fiecare puiet a fost „înconjurat” de o folie protectoare creată dintr-un material biodegradabil. Aceasta îl va feri de animale și intemperii.
Finanțarea primită de composesorat face parte din programul Comunitățile Pădurii de Mâine, care înseamnă alocarea de fonduri nerambursabile în perioada 2022 – 2031 și are ca scop dezvoltarea durabilă a comunităților forestiere din România, inclusiv prin promovarea gestionării responsabile a pădurilor.
Obiectivele programului urmăresc:
- promovarea gestionării responsabile a pădurilor, a managementului adecvat al ariilor protejate și conservării biodiversității din zonele forestiere;
- contribuirea la creșterea calității vieții în comunitățile forestiere;
- cultivarea respectului și iubirii față de natură și bogățiile acesteia prin conștientizare și educație de calitate a locuitorilor din zonele forestiere;
- oferirea de șanse egale la dezvoltarea comunităților forestiere.
Pepiniere finanțate prin PNRR
Ministerul Mediului are în plan să dezvolte capacitatea României de a produce puieți. Astfel, o parte din banii din PNRR destinați pădurilor se vor îndrepta spre modernizarea pepinierelor existente și spre crearea altora noi.
Direcțiile silvice au create deja planuri în acest sens, pentru a beneficia de finanțare. Specialiștii susțin că e nevoie de material săditor în contextul în care, tot prin PNRR, țara noastră și-a asumat împădurirea a 56.000 de hectare până în 2026.
[…] și molid care vor regenera o suprafață afectată de doborâturi de vânt. Primii 500 de puieți au fost plantați deja, urmează restul la […]