În zona de birouri a fabricii de prelucrare a lemnului Haty Wood din Vâlcea, pe unul dintre holuri sunt mai multe tablouri cu echipa de-a lungul timpului. Un mod frumos de a privi înapoi…

Într-una din fotografii, fiecare poartă un tricou personalizat, cu un mesaj haios legat de … lemn, desigur. Iar una dintre tinere are scris pe tricou: „Așchia nu sare departe de trunchi”. Tânăra este Andreea Sipos Baranga și această vorbă din popor chiar i se potrivește: e fata patroanei. Ca toți cei din poză, face și ea parte din echipa companiei.

Când facem rezervare la un hotel, ne uităm la camere, la mobilier, la podea… Și e bine să știm că lemnul din care sunt făcute toate acestea vine și din fabricile de prelucrare românești. Iar una din aceste fabrici este Haty Wood. Pentru ca lemnul lor să ajungă peste hotare, chiar până în China, cineva se ocupă de vânzări, de negocieri. Acel cineva este Andreea. Unii îi spun „șefa mică”, pentru că e fata șefei mari, Adriana Manea.

O fată tânără și frumoasă, pe care, dacă o vezi pe stradă sau într-un restaurant, greu ți-ai imagina-o lângă stiva de bușteni. Și totuși, pe-acolo își face „veacul” și nu de ieri, de azi…

În sectorul forestier și de prelucrare există o tradiție, se moștenește pasiunea pentru lemn din tată-n fiu. Și la Haty lucrează tată și fiu, chiar am scris despre ei. Ion și Lucian sunt oameni de bază la noua linie de produse finite.

Dar iată că se poate și din… mamă în fiică. Andreea a crescut la fabrică și nu doar că e familiarizată cu fiecare colțișor și fiecare utilaj, dar îi și plac.
În timp ce alte tinere sunt pasionate de domenii aflate la mare distanță de o fabrică, Andreea ar putea vorbi zile în șir despre lemn, despre cherestea și, mai nou, despre lambriu sau baluștri. Iar noua linie pentru brichete e preferata ei și când ia de pe bandă pachețelele cu lemnul presat, o face cu drag, de parca ar fi obiecte de preț sau un pui de pisică…

„Am făcut facultatea la București, la ASE, și nu mă gândeam că o să mă mai întorc la Vâlcea. Pe atunci era nebunia cu multinaționalele, toți ne doream să fim într-una. Am făcut apoi master și în acea perioadă de doi ani mai veneam aici. Apăruseră multe oportunități cu fondurile europene și tot ziceam Hai să luăm, hai să facem și noi proiecte! Apoi m-am angajat la București, într-o instituție, la departamentul de monitorizare a proiectelor europene. A fost foarte interesant pentru că eu chiar asta îmi doream: să știu ce înseamnă, să înțeleg bine tot procesul. A fost o experiență foarte bună, mai ales că îmi doream să lucrez pe cont propriu. Sigur că puteam veni și aici, la fabrică, și să îmi fac propriul program, dar aici eram fata lui mama… A fost important pentru mine să îmi arăt că pot lucra oriunde, pe mintea mea. După patru ani, m-am întors acasă”, povestește Andreea Sipos Baranga pentru forestmania.ro.
A venit la fabrică și a început să se ocupe de partea de vânzări. I-a luat o lună să facă prima vânzare, pentru că nu e tocmai ușor să exporți cherestea…

„Mai întâi trebuie să găsești clienții, apoi trebuie să discuți. Unii nu știu engleză… E complicat. Arta vânzării nu e chiar floare la ureche când vorbim de export. După primul client am prins curaj. Pentru că mai e ceva: cei din această branșă sunt oameni foarte serioși, cărora le plac lucrurile clare, contract, calitate, termen de plată”, ne spune Andreea. Ea poate explica în detaliu și cum ajunge produsul în container, pe mare sau cu TIR-ul, terestru. Tot felul de detalii tehnice pe care te și miri să le auzi de o tânără.
Până să ajungă să lucreze cu normă întreagă la fabrică, Andreea venea acasă pentru scurte perioade de timp. Când era studentă, trebuia să vină obligatoriu o lună pe an, întrucât mama ei pleca în America. „De fiecare dată când pleca, era imposibil să nu se întâmple ceva! A doua zi! Ca un făcut, pica ceva. Aveam înainte panglica cu care debitam. Era veche… Și cum pleca mama, parcă îi văd pe toți pe sub panglică. Mai mult pe sub ea stăteau, ca s-o repare. Când am luat panglica cea nouă de debitat bușteni eram… wow! Este incomparabil, ca eficiență, ca randament”, spune, amuzată azi, Andreea.

Te vezi făcând altceva, altundeva? am întrebat-o. „Nu mă văd. În acei ani, în acea lună când veneam aici … descopeream mirosul lemnului. Apoi, când mai luam câte un utilaj mai performant – câte un uscător, de exemplu – mirosea chiar mai bine! Altă tehnologie. Eu zic că m-am îndrăgostit de lemn și că e iremediabil”.
E moștenitoarea a tot ceea ce e azi Haty Wood. Ce înseamnă asta pentru ea? Râde: „Da.. Dar dacă ai zis-o așa, pare ceva tare greu!”

Nu mai puțin de trei proiecte europene a implementat fabrica din Vâlcea în ultimii ani. Au început în 2013 și la fiecare au avut de așteptat până să vină banii. Între timp, prețurile au crescut de fiecare dată… Nu le-a fost ușor. Dar acum au trecut la un alt nivel. După ani de zile de prelucrare primară, acum intră puternic pe piața produselor finite și a brichetelor. E competiție, dar… unde nu e?

„Pentru unii încă am rămas fata lui mama… Șefa mică. În ultimii ani am schimbat puțin abordarea, încercăm să comunicăm mai bine, că asta e cel mai important. Eu zic că e atmosferă bună la noi, că suntem prieteni. Ca în orice companie de producție, și la noi lucrurile sunt foarte bine delimitate. Fiecare știe ce are de făcut și nu intervenim unii peste alții. Eu mă ocup de vânzări, sunt interfața fabricii cu clienții. Mama e big boss”, ne mai explică Andreea.

Acum, Andreea e în zona de management a firmei și are partea ei de care se ocupă, marketing și vânzări. Dar peste ani, cu siguranță ea va fi „big boss”… Se pregătește pentru asta. Și pentru a duce tradiția mai departe. Și va avea ce, pentru că, așa cum spune șefa mare, Adriana, lemnul va conta din ce în ce mai mult pe piață și în contextul schimbărilor climatice: „Lemnul e… regina balului!”