DESCARCĂ APLICAȚIA:

ForestMania e despre și pentru iubitorii de pădure și lemn

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

ÎNTREBĂRILE VOASTRE

18.6 C
București
16.2 C
Sibiu
14.3 C
Suceava
16.4 C
Covasna
15.7 C
Piatra Neamț
15.7 C
Braşov
13.4 C
Bistrița
22 C
Râmnicu Vâlcea
luni, octombrie 14, 2024

Clusterul Green Energy organizează Conferința „Bioeconomia: catalizator al dezvoltării mediului rural”

Recomandate

Clusterul inovator Green Energy organizează în data de 25 octombrie, la ASE București, Conferința „Bioeconomia: catalizator al dezvoltării durabile a mediului rural”. Parteneri ai evenimentului sunt Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE București și Secretariatul General al Guvernului, prin Departamentul pentru dezvoltare durabilă.

Evenimentul are ca scop, pe de o parte, sensibilizarea și conștientizarea publicului față de importanța bioeconomiei ca o abordare inovatoare și o oportunitate de a găsi soluții la provocările societale din zonele rurale, pe de altă parte consolidarea dialogului dintre părțile interesate de bioeconomie.

Cu acest prilej, în prima parte a evenimentului, vor fi prezentate proiectele finanțate în cadrul programului Horizon Europe, dedicate dezvoltării sectorului bioeconomiei în mediul rural:

  • Proiectul Biorural – Accelerarea integrării principiilor bioeconomiei circulare în zonele rurale. 19 parteneri din 14 țări UE. Partener din România Clusterul Green Energy.
  • Prezentare proiect și lansare HUB regional RuralBioUp – Împuternicirea regiunilor rurale ale UE de a extinde și adopta soluții la scară mică bazate pe bioindustrii: tranziția către o bioeconomie circulară durabilă, regenerativă, incluzivă și echitabilă. 12 parteneri din 9 țări UE. Partener din România: Institutul de Prognoză Economică.
  • Proiectul CEE2ACT – Consolidarea capacității țărilor din Europa Centrală și de Est de a dezvolta strategii și planuri de acțiune în domeniul bioeconomiei. 17 parteneri din 17 țări UE. Partener din România: Clusterul Regional Agrofood.
  • Proiectul BIOLOC – Inovare socială în bioeconomie pentru a revitaliza comunitățile locale europene. 17 parteneri din 13 țări UE. Partener din România: Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
  • Proiectul BIOEASTsUP – Dezvoltarea bioeconomiei circulare durabile în țările Europei Centrale și de Est. 21 parteneri din 13 țări UE. Partener din România: Institutul de Economie Agrară.
  • Proiectul RIBES – Regional Inclusive Biobased Entrepreneurship Solutions. Partener din România: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Intervenții de la specialiști

Printre cei care vor ține discursuri sau prezentări se numără László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, conf. univ. dr. Simona Roxana Pătărlăgeanu, prodecan Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, ASE București, sau prof. Yoram Krozer, director Sustainable Innovations Academy, Olanda.

Totodată, vor fi scurte intervenții din partea unor specialiști în domeniul bioeconomiei, reprezentanți ai instituțiilor de cercetare-dezvoltare, mediul academic, reprezentanți ministere, reprezentanți organizații din domeniul dezvoltării rurale.

Printre aceștia :

  • Prof. Dr. Ing. Nastasia Belc, Director General al IBA (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare)
  • Bogdan Dumitrescu, Director, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
  • Veronica Baciu, Director Agenția Națională a Zonelor Montane (ANZM)
  • Dr. ing. Emilia Visileanu, Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie
  • Daniel Coșniță, președinte, Asociația Clusterelor din România
  • Bogdan Chiripuci, Clubul Fermierilor Români.

În cea de-a doua parte a evenimentului va fi organizat un work shop al cărui scop este generarea de idei, propuneri de soluții și practici inovatoare privind bioeconomia circulară în zonele rurale.

Forestmania.ro este partener media al evenimentului. Mai multe despre Clusterul Green Energy, AICI.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi