Programul național de împăduriri finanțat prin PNRR a început. Primele 435 de hectare au trecut de verificări și urmează să fie plantate. Acestea sunt în mai multe județe din țară – Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu etc. Alte 1.200 de solicitări sunt în acest moment în analiză. Avem și cereri respinse deja – 48 de hectare care nu au îndeplinit criteriile din ghid.
Nu pot fi eligibile următoarele terenuri:
1. terenurile care fac obiectul unor litigii ori terenurile grevate de sarcini, conform evidenţelor cadastrale locale;
2. terenurile menționate la momentul depunerii cererii de sprijin în programe sau planuri naționale ori locale de amenajare a teritoriului ca deservind un interes public
3. terenurile agricole cu o valoare naturală ridicată, din categoria pajiștilor naturale permanente, zonelor umede și a altor terenuri agricole cu o valoare naturală ridicată, care se identifică de către GF prin suprapunerea conturului suprafeței propuse la impădurire în cadrul aplicației informatice PGI, îndeplinindu-se astfel obiectivele de conservarea a biodiversității, managementul apei și protecția solului.
4. terenurile incluse în angajamente prin Măsura 8.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022
5. terenurile cu o suprafață compactă mai mică de 0,5 ha (în cazul trupurilor de pădure) sau mai mică de 0,1 ha (în cazul perdelelor forestiere de protecție).
După cum a anunțat ministrul Mediului, investițiile finanțate prin PNRR pentru noi suprafețe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri, au un buget de 730 milioane de euro.
- 500 de milioane de euro -„Sprijin pentru Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”
- 100 de milioane de euro – „Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale”
- 5 milioane de euro prin schema de ajutor de minimis – Reîmpăduriri realizate începând cu 1 februarie 2020 și până la data aprobării schemei de ajutor de stat
- 95 de milioane de euro – Înființarea de perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații conform Legii nr.289/2002 și pentru împădurirea terenurilor degradate conform Legii nr.100/2010
- 30 de milioane de euro – pentru păduri urbane.
Până la finalul anului 2023 trebuie realizate lucrări de împădurire și reîmpădurire pe o suprafață de 25.000 hectare, urmând ca în perioada 2024-2026 să se realizeze alte 31.000 ha de lucrări de împădurire și reîmpădurire.
Bugetul total alocat Componentei C2 din PNRR – Păduri și biodiversitate – este de 1,173 de miliarde de euro, din care 730 milioane de euro sunt prevăzute pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri, 50 de milioane de euro pentru investiții în pepiniere și tehnologii moderne de producere a puieților, iar 1 milion de euro va fi destinat reformării domeniului forestier.
Ghidurile pot fi consultate AICI.