Cine ajunge la fabrica de prelucrare a lemnului Haty Wood din Vâlcea are o surpriză plăcută: jumătate din angajați sunt femei tinere. Lucrează cu cherestea și trebuie că au ceva forță, pentru că fiecare grup de lucru manevrează zeci de metri cubi pe zi.
Printre ele e și tanti Geta. O femeie care are 61 de ani. Nu ai cum să nu o observi. E micuță de statură și are ochi vioi, care parcă râd.
De fapt, ni s-a spus despre ea că e mereu pusă pe glume. Că e o fire deschisă.
Poartă mereu o basma pe cap și mănuși în mâini. Și are forță, se spune despre ea că „dă clasă” unor colegi, că e „în vână”. Ridică fără probleme piese grele…
De zece ani, zi de zi, ore în șir, tanti Geta eliberează banda și așază cheresteaua pe clase.
Tot aici, la sortare, lucrează și Nicolae, fiul ei. Sunt colegi. S-au angajat la scurt timp unul după altul la Haty, în urmă cu 10 ani.
Sunt oameni serioși, muncitori, care n-au lipsit o zi nemotivat. Își văd de treabă.
Tanti Geta – Eugenia – știe că dacă ai loc de muncă, ai și un venit stabil. Dar ai și asigurare de sănătate, în caz că, Doamne ferește! pățești ceva, ți se face rău. Și ai și pensie.
Mai mult, îl poate ajuta pe Nicu, pe băiat. În ultimii ani au reușit să strângă cât să îi ridice o căsuță a lui…
Cei doi nu sunt din Băbeni, locul unde e fabrica, ci din Ionești, o comună mare, cu nouă sate, spre Drăgășani. Fac naveta zilnic, în jur de 25 de kilometri, până la fabrică. Dar au microbuz.
Am întrebat-o dacă nu îi e greu să lucreze cu lemnul. A zis că nu. Că s-a obișnuit. Am întrebat-o dacă nu se plictisește să facă același lucru. „Păi nu e același lucru. Unu că lemnul e diferit, nu sunt două bucăți la fel. Și doi, mai vorbim și noi, mai povestim, mai râdem, mai comentăm. Trece timpul repede. Eu nu mă plictisesc”.
Tot la Haty i-am întâlnit, astă-vară, și pe Ion și Lucian, tată și fiu. Tatăl se ocupa de întreținerea ultilajelor, fiul era operator la freza de îmbinare. Făcuse curs de instruire pentru noua mașinărie și prinsese imediat toate detaliile.
Lucian lucrează cu lemnul de la 13 ani… Și-a ajutat mereu tatăl, în atelier. A fost o vreme când făceau amândoi stupi.
„Modelul” de lucru în familie e des întâlnit în sectorul forestier de la noi. E o tradiție care merge de la o generație la alta. Fabrica Haty nu face execepție. E condusă de Adriana Manea, iar fiica ei, Andreea, e responsabilă de marketing și vânzări.
Cheresteaua sortată de tanti Geta și fiul ei ajunge la nea Ion și fiul lui, unde devine produs semifabricat sau finit. Apoi Adriana și fiica ei au grijă ca aceste produse să fie livrate către clienți, români sau străini…
Am mai scris despre Haty Wood AICI. Puteți vedea și produsele lor, AICI.
