Tânăra Cara Johnstone este una dintre puținele femei operatori de forwarder din Marea Britanie. Cei de la forestryjournal.co.uk i-au luat un interviu amplu în care vorbește despre începuturi, despre munca ei și despre schimbările care ar trebui făcute în sector.
Originară din Edinburgh, fiica unui avocat și a unei moașe, fără conexiuni de familie în industria forestieră, Cara ar putea fi descrisă ca fiind o candidată puțin probabilă să conducă un forwarder Ponsse Elephant King de 20 de tone pe dealurile din Argyll. Cu toate acestea, în momentul în care a văzut unul în acțiune, a știut că este exact ceea ce își dorește să facă.
„Am fost destul de confuză când eram mai tânără și nu aveam o idee despre ce vreau să fac în viață,” a spus tânăra în vârstă de 26 de ani. „Aveam familie în Oban, așa că mergeam acolo în vacanțe. Într-o zi am văzut una dintre aceste mașini lucrand pe deal și m-am gândit, ‘Ce naiba este asta? Am continuat să întreb oamenii și să caut antreprenori din industria forestieră. Aflam unde erau, mergeam la ei și le spuneam, ‘Voi conduce una dintre acestea într-o zi’. Mulți oameni râdeau de mine și îmi spuneau Nu. Mi-au spus că nu este ceva ce pot face fetele. Am primit multe refuzuri, ceea ce mă bucur, pentru că ori de câte ori cineva îmi spune nu, mă ambiționează mai mult. A devenit scopul meu. M-am gândit, ‘dacă oamenii cred că femeile nu pot face asta, e treaba mea să dovedesc că pot’.”
Această determinare a dus în cele din urmă la momentul în care a intrat în biroul antreprenorului Colin Brolly din Lochgilphead. A fost ușor surprins să găsească o tânără de 21 de ani, slabă, rugându-l să-i ofere o șansă să lucreze cu utilaje forestiere. El i-a sugerat să urmeze calea convențională de a merge la colegiu și de a obține certificările necesare. Dar ea a respins această idee.
„A fost șocat. Îmi amintesc că m-am simțit foarte nervoasă și rușinată pentru că știam că ceea ce făceam nu era normal. Am continuat să insist. M-a întrebat dacă am avut vreo experiență cu utilajele. Făcusem puțină muncă pe la fermă și puteam conduce tractoare, așa că i-am spus asta. Cred că nu era chiar convins de mine, crezând că sunt doar o visătoare nebună entuziasmată de utilaje, dar mi-a dat numărul său și m-a rugat să-l sun când am permisul de conducere provizoriu.”
În câteva săptămâni, ea era deja pe șantier, la volanul unui Elephant King.
„Îmi amintesc că am ajuns și toți băieții din atelier erau acolo. Cred că au fost surprinși să vadă o fată. Dar am avut ocazia să mă joc cu mașina, să mă obișnuiesc cu macaraua, să explorez șantierul și să văd dacă era cu adevărat ceva ce m-aș putea vedea făcând. În cazul cuiva care nu a stat niciodată la volanul unui forwarder, a fost o experiență destul de incredibilă. A fost plăcut să mă joc cu mașina și să mă gândesc că dacă devin bună, o voi folosi în fiecare zi”.
În anii care au trecut de atunci, cinci mai exact, Cara a lucrat pentru diverse companii din întreaga Scoție și câteva în Franța, de la rărituri în regiunea Auvergne cu zăpadă abundentă până la tăieri în sud, în căldura toridă. A condus forwardere de la Ponsse, John Deere și Komatsu – descoperind că toate au avantajele și dezavantajele lor – și a scos o mulțime de lemn din pădure.
„Lemnul este acolo, trebuie să mergi să-l iei și să-l aduci înapoi aici. Dar există multe obstacole care îți fac munca foarte, foarte dificilă. Necesită abilități serioase. Poate părea distractiv – și poate fi, primele dăți – dar curând descoperi câte pericole există, toate problemele cu care te poți confrunta în timpul zilei. Am învățat mai multe lucrând singură în pădure decât oriunde altundeva.
„Lucrul individual este la ordinea zilei pentru Cara și spune că nu o deranjează. Ea se bucură de liniștea și serenitatea pădurii, de șansa de a fi singură cu gândurile ei și de excursiile prin păduri în care nu a călcat nimeni de 40 de ani.
Există câteva tendințe în silvicultură – atât în interiorul, cât și în afara ei – pe care Cara ar dori să le vadă schimbate, nu în ultimul rând ideea că acesta nu este un loc de muncă pentru o femeie.
„Știu că există și alte femei care fac asta, dar cele de care am auzit deja aveau rude sau parteneri în industrie. Asta face lucrurile un pic diferite. Eu nu am avut nicio legătură în silvicultură. Cred că sunt un exemplu bun al cuiva care a avut o idee să facă ceva și a mers și a făcut-o. Există o atitudine în acest sector cum că este prea dificil pentru majoritatea oamenilor și numai câțiva pot să o facă. În general, oamenii aduși sunt nepoții șefului, fiii operatorilor de mașini, etc. Sunt cei care au oportunitate, dar sunt mulți alții cu dorința și trăsăturile de personalitate necesare pentru a face această muncă și cărora nu li se oferă niciodată șansa. Dacă ar căuta-o, ar fi respinși. Atitudinea din industrie a fost mereu dificilă pentru mine. Nu m-a îndepărtat, dar cred că trebuie să fie diferită dacă vrem să atragem tinerii. Și trebuie să le oferim un pachet motivant care să îi facă să dorească să rămână”.
Cara are câteva obiective personale pe care ar dori să le atingă – conducerea unui Ponsse Mammoth, de exemplu.
„Mi-ar plăcea să progresez, dar nu sunt sigură către ce. Cred că mi-ar plăcea să fiu un avocat al industriei, pentru că are nevoie de unul. Nu vezi mulți oameni care încearcă să schimbe lucrurile. Este greu de imaginat, pentru că fiecare direcție pe care am încercat-o până acum m-a dus să mi se spună ‘nu, vezi-ți de treaba ta’. Dar iubesc industria și vreau să o îmbunătățesc. Chiar cred că este posibil să schimbăm percepția. Mulți oameni mi-au spus că nu este posibil, dar eu cred că dacă industria forestieră vrea ca tinerii să vină, parte a unei noi generații care a fost învățată complet diferit față de ei, atitudinile vor trebui să se schimbe. Este o nouă generație cu cerințele ei. Și dacă vrei să ocupi locurile de muncă și să îi faci să se implice, aceste cerințe vor trebui să fie ascultate”.
Sursa: forestryjournal.co.uk
